Cele pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?

Duminica a 18-a de peste an – 4 august 2019

Cele pe care le-ai pregătit ale cui vor fi? – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Luca 12,13-21

În acel timp, unul din mulțime i-a spus lui Isus: «Învățătorule, spune-i fratelui meu să împartă moștenirea cu mine!». Dar el i-a răspuns: «Omule, cine m-a stabilit judecător sau împărțitor peste voi?». Apoi le-a zis: «Fiți atenți și păziți-vă de orice lăcomie, deoarece chiar și atunci când cineva este bogat, viața lui nu constă în ceea ce are!».

Și le-a spus o parabolă: «Un om bogat avea un ogor care a dat o recoltă îmbelșugată și se gândea în sine: „Ce mă fac, pentru că nu am unde să-mi adun recolta?”. Apoi și-a zis: „Voi face astfel: voi dărâma hambarele și îmi voi construi altele mai mari; voi aduna acolo tot grâul și toate bunurile mele.

Apoi voi spune sufletului meu: suflete, ai adunat bunuri suficiente pentru mulți ani. Odihnește-te, mănâncă, bea și bucură-te de viață!”. Însă Dumnezeu i-a zis: „Nebunule, chiar în noaptea aceasta ți se va cere viața; iar cele pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?”. Așa se întâmplă cu acela care adună comori pentru sine, dar nu este bogat înaintea lui Dumnezeu».

Luca 12,13-21

Cu sagacitatea, inteligența, ironia și sarcasmul care îi sunt tipice, evanghelistul Luca abordează o temă veche cât lumea: moștenirea.

Nu există nimic ca moștenirea pentru a-i dezbina pe oameni. Să ascultăm capitolul 12, începând de la versetul 13. Isus vorbește despre încrederea în Tatăl și este întrerupt de cei care își pun încrederea în bani. „Unul din mulțime i-a spus lui Isus: «Învățătorule, spune-i…”. I se adresează pe un ton imperativ. „Spune-i fratelui meu să împartă moștenirea cu mine!”. Iată, spuneam că este o chestiune la fel de veche ca lumea, moștenirea. Moștenirea este întotdeauna cauza dezbinărilor și dezacordurilor, pentru că întotdeauna va exista cineva care se aștepta la mai mult, care pretindea mai mult, care dorea mai mult. Iar acest lucru va provoca dușmănie și adesea dezacorduri care durează pentru totdeauna.

Pentru Isus, orice moștenire este rezultatul avariției, egoismului, lăcomiei, atitudini care închid în mod iremediabil față de om și față de Dumnezeu, pentru că orice moștenire, fiind rodul egoismului – căci dacă persoanele ar fi fost generoase nu ar fi acumulat atât de mult încât să poată lăsa ca moștenire –, conține un factor toxic care otrăvește viața celor care o primesc. Deci, noi credem că facem un bine lăsând o moștenire și în schimb ne facem rău, oferind un fruct otrăvit care mai devreme sau mai târziu își va aduce roadele dezastruoase.

Și Isus refuză. „Dar el i-a răspuns: «Omule…»”. Iar când Isus folosește această expresie, „omule”, este mereu în sens negativ. „Cine m-a stabilit judecător sau mediator (literalmente împărțitor, pentru că i-a cerut ca fratele său să împartă cu el) peste voi?”. Și iată avertismentul sever al lui Isus, care trebuie luat în considerare.

„Și le-a zis: «Fiți atenți și păziți-vă de orice lăcomie”, dorința arzătoare de a poseda. Sfântul Paul în scrisoarea către Coloseni, la capitolul 3, va afirma că lăcomia este o idolatrie. Poți fi cel mai religios, cel mai evlavios, cel mai devotat om din lume, dar dacă acumulezi bani, dacă ai dorința de a poseda, dacă ești în mod visceral și profund egoist, ești un idolatru, nu ai nimic de-a face cu Tatăl, pentru că Tatăl este iubire care împărtășește cu generozitate.

„Păziți-vă de orice lăcomie, deoarece chiar și atunci când cineva este bogat, viața lui nu constă în ceea ce are!”. Valoarea vieții unei persoane nu depinde de ceea ce are, ci de ceea ce dăruiește. Învățătura lui Isus din Evanghelii este că posedăm numai ceea ce suntem capabili să dăruim; lucrurile pe care le păstrăm pentru noi nu le stăpânim, ci ele ne stăpânesc pe noi.

Și acum iată o parabolă mortală pe care Isus o relatează. „Apoi le-a spus o parabolă: «Ogorul unui om bogat a dat o recoltă îmbelșugată”. Deci omul este bogat și chiar are o recoltă abundentă.

„El se gândea (atenție, parabola este ironică, pentru că mai apoi Isus îl va numi om prost) în sine: «Ce mă fac, pentru că nu am unde să-mi adun recolta?»”. Bogatul, bogații sunt bolnavi de egoism în stadiu terminal, pentru care nu există nicio speranță de mântuire, pentru că ar trebui să fie generoși, dar ei, tocmai pentru că sunt bogați, nu sunt generoși. Cel bogat nu se gândește deloc să dăruiască, să împartă cu ceilalți. El este deja bogat și are acest ogor care îi dă o recoltă îmbelșugată; nu se gândește: „Cui pot să-i dăruiesc, cu cine pot să împart?”. Bogatul se gândește numai la el însuși. Bogaților totul li se datorează.

„Voi face astfel, și-a zis el: îmi voi demola depozitele și îmi voi construi altele mai mari”. Vedem aviditatea, cupiditatea sa… „Voi aduna acolo tot grâul și toate bunurile mele”. Și din nou revine această temă a bunurilor.

„Apoi îmi voi spune: Suflete al meu, ai la dispoziție multe bunuri, pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și distrează-te!”. Se gândește numai și numai la el. Nu există nici cel mai mic indiciu de solidaritate, de împărtășire. El este deja bogat, are o recoltă abundentă… „Hai! Ce te costă să dăruiești altora?”. Nu, cel bogat, așa cum am spus, este bolnav de egoism în fază terminală pentru care nu există speranță.

Și iată sentința lui Dumnezeu. Să avem în vedere faptul că, pe vremea lui Isus, bogații se considerau persoane binecuvântate de Dumnezeu, în timp ce săracii erau persoane pedepsite. „Dar Dumnezeu i-a zis: «Nebunule»”. Traducerea spune „nebunule”, pentru că în gura lui Isus nu pare convenabil să folosim anumite expresii oarecum puternice. Dar cine dintre noi i-ar spune cuiva „nebunule”?

Aici termenul folosit de evanghelist este „prost, stupid”, spus chiar cu vigoare!

„Om prost! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere viața; iar cele pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?”. Iată, mai înainte Isus a spus că se gândea în sine, dar el nu se gândește în sine. Bogatul nu este doar bolnav terminal de egoism pentru care nu există speranță, ci este și prost; a acumulat atât de multe și nici măcar nu reușește să se bucure de ele. Va muri, iar tot ce a acumulat pentru cine va fi?

Iar Isus încheie: „Așa se întâmplă cu acela care adună comori pentru sine, dar nu se îmbogățește înaintea lui Dumnezeu”. Cum ne îmbogățim înaintea lui Dumnezeu? Dăruind altora. În Faptele Apostolilor, scrise tot de Luca, Isus afirmă că există mai multă bucurie în a dărui decât în a primi. Secretul fericirii nu constă în ceea ce primești, în ceea ce ai, în ceea ce acumulezi, ci în ceea ce dăruiești și împarți în mod generos cu cei care au nevoie.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice