Cel care rămâne în mine și eu în el

Duminica a 5-a a Paștelui – 02 mai 2021

Cel care rămâne în mine și eu în el, acela aduce rod mult – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Ioan 15,1-8

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: «Eu sunt vița cea adevărată, iar Tatăl meu este viticultorul. Orice mlădiță care este în mine și nu aduce rod, el o înlătură și oricare aduce rod, o curăță ca să aducă și mai mult rod. Voi sunteți deja curați, datorită cuvântului pe care vi l-am spus.

Rămâneți în mine, și eu în voi! După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneți în mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel care rămâne în mine și eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteți face nimic. Dacă cineva nu rămâne în mine, este aruncat afară, la fel ca mlădița, și se usucă; se adună, se aruncă în foc și arde.

Dacă rămâneți în mine și cuvintele mele rămân în voi, orice voiți, cereți și vi se va face! În aceasta este glorificat Tatăl meu: să aduceți rod și să deveniți discipolii mei».

Ioan 15,1-8

Evangheliile din aceste duminici de după Paști transmit și insuflă atât de multă seninătate. Duminica trecută Isus s-a prezentat ca păstor, a cărui dăruire a vieții nu răspunde unui pericol pentru turmă, ci chiar îl precedă; în această duminică Isus se prezintă drept vița cea adevărată. Să ascultăm capitolul 15 din Evanghelia după Ioan. Spune Isus, revendicând plinătatea condiției divine cu numele divin „Eu sunt”: „Eu sunt vița cea adevărată, iar Tatăl meu este viticultorul. Orice mlădiță care este în mine și…”. În mod firesc în figura mlădiței sunt reprezentați discipolii săi, credincioșii. Prin urmare, mlădița care, absorbind această sevă vitală care curge prin lemnul viței, „nu aduce rod”, adică absoarbe energia, dar nu o transmite altora, pentru că relația cu Isus este o relație dinamică, de iubire primită, dar și de iubire comunicată (aici este cazul celui care primește această iubire, dar apoi nu o comunică celorlalți), ei bine, Tatăl, el este viticultorul, lui îi revine această sarcină, vede că nu aduce rod, „o taie” și este aruncată. Pe fundalul cuvintelor lui Isus este capitolul 15 al profetului Ezechiel, unde vorbește despre lemnul viței. Lemnul viței de vie este singurul dintre pomii fructiferi care nu folosește la nimic altceva decât să transporte ciorchinele de struguri. Din lemnul de viță nu se poate face vreo unealtă sau altceva, ci servește doar pentru a fi ars. De aceea mlădița care, însușindu-și această sevă, nu o transformă în iubire, este inutilă, atunci Tatăl o înlătură. „Dar orice mlădiță care aduce rod…”, deci cine primește această iubire și o transmite altora, „o”… Iar aici evanghelistul nu folosește verbul „a tăia”, care apoi a dat în trecut o idee sinistră despre acțiunea lui Dumnezeu care taie, ci spune: „o purifică”. Ce înseamnă? În mlădiță pot exista elemente dăunătoare pe care Tatăl, care este viticultorul, deci nu celelalte mlădițe și nici măcar mlădița însăși, le vede ca un impediment pentru a transmite iubirea și atunci el este cel care se ocupă de purificare; adică acțiunea Tatălui este eliminarea constantă și continuă a acelor comportamente, a acelor atitudini nocive ale individului care pot împiedica o producție mai mare de iubire. Dar această acțiune este numai de competența Tatălui; nu individul trebuie să-și caute propriile defecte pentru a le elimina, deoarece poate provoca daune ireversibile. Deci Tatăl este cel care îl purifică. De ce? Ca „să aducă și mai mult rod”, îndepărtează ceea ce îl împiedică să producă fructe și îl eliberează.

Cu acest mesaj Isus transmite atât de multă seninătate, îi ține departe pe discipoli, pe credincioși de ambiția perfecțiunii spirituale; perfecțiunea spirituală este cu atât mai îndepărtată și abstractă cu cât este mai mare propria ambiție (eu-l propriu) de a o atinge. Isus ne invită la dăruirea totală a propriei persoane care poate fi imediată, concretă și tocmai această dăruire este cea care eliberează noi energii de iubire. Pe fundalul acestor cuvinte parcă auzim Scrisoarea întâi a lui Ioan în care autorul spune: „Orice ne-ar reproșa inima”, inima în limbaj biblic este conștiința, „Dumnezeu este mai mare decât inima noastră”. Adică nu-ți face griji, tu orientează-ți viața spre binele altora, iar dacă există în tine atitudini pe care Tatăl, nu tu și nu ceilalți din comunitate, le vede ca fiind dăunătoare pentru tine, lasă-l pe el să facă toată treaba, tu gândește-te doar la eliberarea de noi energii de iubire.

Iar Isus continuă: „Voi sunteți deja curați”, deci revine la faptul despre purificare, „datorită cuvântului”. Cuvântul, mesajul lui Isus, mesajul care este condensat într-o singură poruncă, aceea a iubirii reciproce așa cum el ne iubește, acest lucru este deja baza inițială a curăției.

Și apoi invitația lui Isus: „Rămâneți în mine, și eu în voi!”. Și Isus spune: „După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneți în mine”. Deci mlădița trebuie să fie atașată pe deplin de acest lemn al viței de vie pentru a absorbi această sevă vitală și a o transmite altora. Și Isus afirmă încă o dată că el este vița și noi mlădițele: „Cel care rămâne în mine și eu în el, acela aduce rod mult”. Este un rod în creștere, deoarece cu cât este mai mare capacitatea de a iubi, cu atât este mai mare capacitatea din partea Domnului de a dărui această iubire, „pentru că fără mine nu puteți face nimic”.

Și apoi Isus spune: „Cel care nu rămâne în mine, este aruncat afară, la fel ca mlădița, și se usucă; apoi este adunată, se aruncă în foc şi arde”. Ezechiel spusese că lemnul viței nu folosește la nimic, dar nici cenușa nu folosește la ceva. Odată, în trecut, când femeile spălau cearșafurile cu cenușă, cenușa viței de vie nu era folosită pentru că le păta. Prin urmare, ori aduceți rod, acesta este mesajul, ori sunteți absolut inutili.

Și apoi asigurarea finală, dar precedată de două condiții: „Dacă rămâneți în mine”, adică dacă absorbiți această iubire și o transmiteți altora, „și cuvintele mele”, acest mesaj al iubirii, „rămân în voi”, iată că atunci „orice voiți, cereți și vi se va da”. Îmbrățișarea lui Isus și a mesajului său este o garanție a comuniunii depline cu Tatăl și a împlinirii cererii de rugăciune.

Iar Isus încheie: „În aceasta este glorificat Tatăl meu”, Isus elimină imaginea gloriei lui Dumnezeu ca ceva grandios, extraordinar, luxos. „Să aduceți rod și să deveniți discipolii mei”. Așadar, în mod straniu, Isus spune că faptul de a aduce rod este singura garanție de a fi discipoli; nu suntem mai întâi discipoli pentru a aduce apoi rod, ci faptul de a aduce rod este singura garanție de a fi discipoli ai lui Isus.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice