Casa construită pe stâncă

Duminica a 9-a de peste an – 6 martie 2011

Casa construită pe stâncă și casa construită pe nisip – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Matei 7,21-27

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: «Nu oricine îmi zice „Doamne, Doamne!” va intra în împărăția cerurilor, ci acela care face voința Tatălui meu, care este în ceruri.

Mulți îmi vor spune în ziua aceea: „Doamne, Doamne! Oare nu am profețit în numele tău? Nu am alungat demoni în numele tău? Nu am făcut atâtea minuni în numele tău?”. Atunci le voi declara: „Niciodată nu v-am cunoscut. Îndepărtați-vă de mine, voi, care săvârșiți nelegiuirea!”.

De aceea, oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi le pune în practică, se va asemăna cu un om înțelept care şi-a construit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au lovit casa aceea, dar ea nu a căzut, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi nu le pune în practică, va fi asemenea unui om necugetat care şi-a construit casa pe nisip. A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au lovit casa aceea şi ea s-a prăbușit. Iar prăbușirea ei a fost mare».

Matei 7,21-27

La încheierea discursului de pe munte, Isus declară: Nu oricine îmi spune „Doamne, Doamne!”. Repetarea înseamnă că nu este suficient un atestat de ortodoxie fidelă, recunoașterea lui Isus ca Domn. Va intra în împărăția cerurilor. Împărăția cerurilor înseamnă această societate alternativă pe care Isus a venit să o creeze.

Ci acela care face… Deci există contrastul între a spune și a face. Voința Tatălui meu, care este în ceruri. În acest pasaj, Isus face un rezumat al temelor tratate în Tatăl Nostru, unde se vorbea despre Tatăl, despre ceruri, despre nume, despre împărăția și voința Tatălui. Deci Isus declară că nu este suficient un certificat de ortodoxie fidelă pentru a intra în noua comunitate, ci să împlinim voința Tatălui.

Iar voința Tatălui este ca fiecare să devină fiul său prin practicarea unei iubiri asemănătoare cu a lui, adică o iubire necondiționată. Și Isus continuă: În ziua aceea mulți îmi vor spune: „Doamne, Doamne!”. Deci continuă cu aceste atestate de ortodoxie, dar adaugă niște fapte. Oare nu am profețit în numele tău? Nu am alungat demoni în numele tău? Nu am făcut atâtea minuni în numele tău? Iată, această traducere nu este corectă și nu se înțelege altfel reacția lui Isus.

Evanghelistul nu scrie „în numele tău”, ci, literalmente, „numelui tău”, și anume „cu numele tău”. Expresia pe care o folosește Isus în Evanghelii, de a face acțiuni în numele său, înseamnă identificare și asemănare. Aici, aceste personaje care spun că au realizat aceste acțiuni, nu spun că au făcut aceste lucruri în numele lui Isus, deci identificare care produce asemănarea cu Isus, ci „cu numele”, și anume cu folosirea numele lui Isus, cu utilizarea mesajului.

Și realizează acțiuni pe care Isus le-a cerut în mod expres discipolilor săi să le facă, adică să profețească, să scoată demoni, să facă minuni, dar Isus a cerut să le facă în numele său, și anume ca expresie a adeziunii față de el, a asemănării cu el. Aceștia, în schimb, au alungat fără îndoială demoni, au profețit, au făcut minuni, dar prin folosirea numelui lui Isus.

Folosirea lui Isus, a Evangheliei sale a realizat, fără îndoială, aceste acțiuni extraordinare, dar nu a avut niciun efect asupra individului, nu a pătruns în el. Doar au auzit mesajul și l-au repetat, dar acest mesaj nu a prins rădăcini în ei.

Atunci Isus, în fața acestor persoane care ascultă și repetă, și realizează, cu siguranță, acțiuni pozitive, are cuvinte foarte severe: Nu v-am cunoscut niciodată. Isus îi cunoaște pe cei care se aseamănă cu el, deci pe aceste persoane nu le cunoaște pentru că nu se aseamănă cu el. Îndepărtați-vă de mine, voi, care săvârșiți nelegiuirea! Această expresie, care are o formulă ebraică în spate, înseamnă „constructori ai nimicului”, nelegiuirea este ceea ce este zadarnic, ceea ce este inutil.

Deci: „Nu ați construit nimic. Da, ați convertit oameni, ați făcut bine, ați făcut minuni, dar ce a realizat acest mesaj în voi? Ce transformare? Nu ați construit nimic”. Și iată de ce Isus prezintă imediat imaginea celor două case.

De aceea, oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi le pune în practică… Așa cum mai sus era contrastul între a spune și a face, aici este între a asculta și a practica. Se va asemăna cu un om înțelept care şi-a construit casa pe stâncă. Iar stânca, în această Evanghelie, este imaginea lui Cristos și a credinței în el.

A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au lovit casa aceea. Sunt, toate, imagini care indică persecuția care lovește comunitatea credincioșilor sau pe credincios, dar, în ciuda persecuției, atunci când persoana și comunitatea sunt construite pe cuvântul și practicarea mesajului lui Isus, ea nu cade, pentru că este întemeiată pe stâncă, deci temelia este Isus.

Oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi nu le pune în practică, va fi asemenea unui om necugetat. Literalmente, Isus spune „nebun” și ne amintește când Isus a spus „dacă sarea înnebunește, cum va mai săra?”.

Omul nebun este cel care ascultă și nu pune în practică cuvintele lui Isus. Deci un om nebun care și-a construit casa pe nisip. Fenomenele care au lovit această casă sunt identice cu cele care au lovit-o pe prima. A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au lovit casa aceea. Dar de data aceasta rezultatul este diferit și este dramatic. Și ea s-a prăbușit, iar prăbușirea ei a fost mare. De ce? Deoarece cuvântul nu prinsese rădăcini. Aici Isus se referă la ceea ce va spune mai târziu despre persecuție și Isus face acest lucru cu imaginea seminței aruncate în pământ pietros, care prinde rădăcini, dar găsind pietrele, aceste rădăcini nu pot intra în pământ; așadar, când răsare soarele, iar soarele este viață pentru plantă, în loc să o întărească, o usucă.

Vina nu este a soarelui, vina este a plantei care nu a prins rădăcini. Iar soarele, în acest caz, era imaginea persecuției. Persecuția nu numai că nu îl slăbește, ci îl întărește pe credincios și comunitatea. Persecuția nu distruge, ci comunică viața. Dar, dacă acest mesaj nu a prins rădăcini, iată dezastrul!

Un comentariu asupra acestei expresii a lui Isus îl putem găsi la Sfântul Paul, în prima scrisoare către Corinteni, capitolul 13, unde spune: „Dacă aș avea darul profeției, dacă aș avea toată credința, dar n-aș avea iubire, n-aș fi nimic”. Nu este suficient ca acești predicatori, acești mesageri, să fi dus mesajul lui Isus sau să fi convertit oameni sau să fi făcut minuni, ei au eșuat în existența lor.

Acest cuvânt nu i-a convertit pe ei înșiși, acest cuvânt nu a adus acel proces de transformare care este consecința normală a celor care îmbrățișează, și apoi practică, mesajul lui Isus, vestea cea bună.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice