Când preotul devine gura episcopului fără suflet
Dacă vrem, ultima notă diecezană din 2 iulie, prin care pr. Domenico Consolini explică scopul dispoziției episcopului Zenti împotriva părintelui Marco Campedelli (invitându-l pe acesta din urmă la o cale de „dialog” cu episcopul, emerit acum, în căutarea comuniunii pierdute), depășește prin bizantinism clerical chiar și afirmațiile superiorului său. Reprezentare extrem de plastică a unei aserviri aproape fantozziene față de autoritate, comunicatul, cu aceeași nonșalanță cu care cu o zi înainte dezmințea în mod categoric concedierea lui Marco Campedelli din funcția de profesor de religie (acuzând în esență ziarul nostru că relatează născociri și invitându-l să retracteze, în absența dovezilor pe care conta, din „iubire pentru adevăr”), afirmă acum contrariul și intră în detaliul motivelor sacrosancte pentru care această concediere a fost în schimb decretată de megadirectorul galactic. Fără soluție de continuitate, echilibristica devine acrobație logică și teologică pentru a salva autoritatea episcopală (și a-și salva locul în Curie). În certitudinea că, dedesubt, există o plasă de protecție.
Tocmai acest aspect, scris cu caractere fluorescente în cuvintele meliflue și paternaliste ale funcționarului, este cel care dezlănțuie puterea culturii (și abuzurilor) clericale. Episcopul pretinde că are putere asupra vieții și conștiinței „preotului său”; funcționarul vrea să fie un „preot bun”, ascultător și „în comuniune cu episcopul său” (spre deosebire de teribilul Campedelli!), acceptând pur și simplu să spună că este negru ceea ce cu o zi înainte era alb, abdicând de la demnitatea personală, acceptând să-și păteze obrazul în fața publicului și cu atât mai mult în fața lui însuși, devenind gura episcopului fără suflet și coloană vertebrală.
Nu este de mirare că aici libertatea de conștiință orientată spre valorile dreptății, confruntării, demnității radicale a persoanei umane, ale culturii, frumuseții, responsabilității, binelui comun, împărtășirii, maturității (valori profund creștine), hrană oferită de pr. Campedelli tinerelor generații și nu numai, este interpretată ca «antagonism în numele unei libertăți de conștiință rupte de orice responsabilitate». Aici, responsabilitatea despre care vorbește pr. Consolini (cu acel grad de certitudine pe care o dețin doar cei care știu puțin sau nimic despre realitatea din afara zidurilor de protecție ale bisericii) nu este altceva decât o călcare servilă pe urmele autorității superioare, o plecare a capului. Este „bunul simț” pe care episcopul Giuseppe Zenti îl cerea ieri presei: o atitudine îndatoritoare, acomodantă, fără asperități. Să nu creăm niciodată confruntări și dezbateri. Să nu demascăm niciodată disfuncționalitățile, deformările și denaturările. Să rămânem la locul nostru, în pătrățelul nostru. Aceasta nu este o contribuție la creșterea libertății, ci o anulare a propriei conștiințe, o simplă repetare claustrofobă a legii, o intrare invazivă în conștiința altora. În liniște, în umbra reflectoarelor, unde mucegaiul crește cel mai bine, exact terenul în care se naște și crește abuzul, sub toate formele lui.
Ceea ce pr. Consolini numește „expunere mediatică” este pur și simplu transparență și dezbatere la lumina soarelui. Este un lucru sănătos, în primul rând din punct de vedere uman. «C’est bien le débat contradictoire que l’on doit inscrire dans le marbre de nos responsabilités pastorales, que l’on soit évêque, prêtre ou responsable laïc»[1], a scris cu șase luni în urmă un preot francez, François De Foucauld, victimă a abuzurilor de putere, cărora nu le-a mai supraviețuit.
Ludovica Eugenio, 03/07/2022
Sursa: Facebook
[1] Tocmai dezbaterea contradictorie trebuie să o înscriem în marmura responsabilităților noastre pastorale, fie că suntem episcopi, preoți sau responsabili laici.
