Botezați în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului

Preasfânta Treime – 30 mai 2021

Botezați în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În acel timp, cei unsprezece discipoli au mers în Galileea, pe muntele hotărât lor de Isus.
Cum l-au văzut, s-au prosternat în fața lui. Însă ei se îndoiau. Apropiindu-se, Isus le-a vorbit: «Mi-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ. Așadar, mergeți și faceți discipoli din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, și al Fiului, și al Duhului Sfânt, învățându-i să împlinească toate câte v-am poruncit! Și iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii!».

Matei 28,16-20

În solemnitatea Sfintei Treimi liturghia ne propune ultimele cinci versete ale Evangheliei după Matei, cinci versete în care evanghelistul își rezumă întreaga narațiune. Să le vedem. „În acel timp, cei unsprezece discipoli…”. Iată, discipolii nu mai sunt doisprezece. Cum vine asta? Cine lipsește? Lipsește Iuda, dar nu pentru că l-a trădat pe Isus, chiar și Petru l-a renegat pe Isus și totuși este acolo. De ce lipsește Iuda? Isus spusese: „Nu-l puteți alege și pe Dumnezeu şi mamona”, adică interesul. Iuda a făcut alegerea sa, a ales interesul, a ales banii și s-a autodistrus.

Cei unsprezece discipoli au mers în Galileea, pe muntele hotărât lor de Isus, dar Isus nu a indicat niciodată vreun munte. Dacă există de trei ori invitația – de două ori din partea lui Isus și o dată din partea îngerului – ca discipolii să meargă și să urce în Galileea pentru a-l întâlni pe Cristos cel înviat, nu s-a vorbit niciodată despre un loc anume și cu atât mai puțin despre un munte. De ce evanghelistul nu spune aici „pe un munte” (Galileea este o regiune muntoasă), ci spune „pe muntele”, cu articolul hotărât, deci un munte care este cunoscut? Care este acest munte? Expresia „muntele” a apărut în această Evanghelie pentru muntele fericirilor. Ce anume spune evanghelistul și este valabil și pentru noi? Că experiența lui Cristos cel înviat nu a fost un privilegiu acordat acum două mii de ani unui grup restrâns de persoane, ci este o posibilitate pentru toți credincioșii din toate timpurile. Cum e posibil acest lucru? Este suficient să mergem în Galileea „pe muntele” fericirilor, adică să îmbrățișăm mesajul lui Isus care a fost rezumat și formulat în fericiri, care au această semnificație: „Ocupați-vă de binele altora și îi veți permite lui Dumnezeu, ca Tată, să se ocupe de voi, iar astfel veți avea experiența vizibilă a lui Dumnezeu!”.

Deci, se duc pe acest munte precis, este muntele fericirilor. „Când l-au văzut, s-au prosternat”, deci văd în Isus condiția divină în deplinătate. „Însă ei se îndoiau”, spune evanghelistul. Dar de ce anume se îndoiesc? Nu se îndoiesc de faptul că îl văd pentru că l-au văzut, nu se îndoiesc de învierea lui pentru că s-au prosternat; de ce anume se îndoiesc? Tocmai discipolii au fost aceia care au spus: „Suntem gata să murim pentru tine”, iar de îndată ce i-au văzut pe gardieni au fugit, l-au abandonat toți, l-au renegat și nu știu dacă sunt capabili să ajungă la acest nivel de viață, trecând prin moarte și persecuție. Iată de ce anume se îndoiesc: nu se îndoiesc de Isus, ci se îndoiesc de ei înșiși. Ca atunci când apare singura dată această expresie în Evanghelie, când Isus l-a invitat pe Petru să meargă pe apă și el a început să se scufunde, iar Isus l-a mustrat: „Om cu puțină credință, de ce te-ai îndoit?”. Ei bine, Isus merge în întâmpinarea slăbiciunilor, a fragilității oamenilor. „Apropiindu-se, Isus le-a spus: «Mie mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ”. La începutul Evangheliei diavolul a fost cel care voia să-i ofere Domnului puterea prin adorarea puterii. Ei bine, Isus arată că a atins condiția divină nu prin slujirea puterii, ci prin dăruirea de sine, prin iubire.

Iar acestor discipoli imperfecți, care încă nu prea au înțeles multe lucruri – sunt legați de ideea restaurării împărăției lui Israel și nu au înțeles universalitatea împărăției lui Dumnezeu –, acestor discipoli care s-au dovedit incapabili să suporte încercarea, Isus, totuși, le spune, așa cum sunt: „Mergeți și faceți ucenici din toate popoarele”. Isus nu face cu ei un curs de specializare. De ce? Nu are nevoie de persoane desăvârșite, ci de persoane de genul acesta, cu slăbiciunile lor. Paul scrie într-una din scrisorile sale că noi avem această comoară în vase de nimic, deci puterea mesajului Domnului este cea care contează, în slăbiciunea și fragilitatea persoanelor. Iar Isus îi trimite să facă discipoli din toate națiunile păgâne, asta înseamnă „toate popoarele”, „botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”. Nu este o formulă liturgică. Isus îi invitase pe discipoli să-l urmeze pentru a-i face pescari de oameni și a-i salva de ceea ce le poate aduce moartea, iar acum îi invită să le ofere ceea ce comunică viață. Verbul „a boteza” înseamnă a scufunda: adică oferiți-le posibilitatea să experimenteze iubirea deplină a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt, realitatea deplină, întregimea lui Dumnezeu.

„Învățând-i să împlinească toate câte v-am poruncit”. Singura dată când se vorbește despre porunci, despre ceva poruncit de Isus este tocmai în explicația fericirilor. Prin urmare, Isus nu ne invită să anunțăm o doctrină, ci să-i facem pe oameni să învețe, să înțeleagă o practică care este cea a fericirilor: să avem grijă de binele altora pentru a-i permite lui Dumnezeu, ca Tată, să aibă grijă de binele nostru. Ei bine, dacă există acest lucru, și iată marea garanție a lui Isus, „Eu sunt cu voi”. Încă de la începutul Evangheliei Isus a fost definit Dumnezeul-cu-noi, un Dumnezeu care nu trebuie căutat, ci îmbrățișat și, împreună cu el și asemenea lui, să mergem spre ceilalți. „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii”, sau mai bine „până la sfârșitul timpurilor”. Nu este o dată de expirare, ci o calitate a prezenței: dacă comunitatea se angajează, împreună cu Isus și asemenea lui Isus, să fie fericire și să meargă să proclame aceste fericiri, are certitudinea că Domnul îi însoțește pe membrii ei și le întărește activitatea.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici