Binecuvântat cel ce vine, regele

Duminica Floriilor – 14 martie 2019

Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM 

În acel timp, Isus mergea înaintea tuturor, urcând spre Ierusalim. Pe când s-a apropiat de Betfaghe și Betania, lângă muntele numit al Măslinilor, a trimis doi dintre discipoli, spunându-le: «Mergeți în satul dinaintea voastră și, când veți intra, veți găsi un măgăruș legat, pe care niciun om nu l-a încălecat: dezlegați-l și aduceți-l! Iar dacă cineva vă întreabă: „De ce îl dezlegați?”, îi veți spune astfel: „Domnul are nevoie de el”».
Plecând, trimișii au găsit după cum le-a spus. În timp ce ei dezlegau măgărușul, stăpânii lui le-au spus: „De ce dezlegați măgărușul?”. Ei au zis: „Domnul are nevoie de el”.
L-au adus la Isus și, aruncându-și mantiile peste măgăruș, l-au urcat pe Isus deasupra. Pe când el înainta, își întindeau mantiile lor pe drum. Când era deja aproape de coborârea muntelui Măslinilor, întreaga multitudine a discipolilor, bucurându-se, a început să-l laude pe Dumnezeu cu glas puternic pentru toate minunile pe care le-au văzut, spunând: «Binecuvântat cel ce vine, regele, în numele Domnului! Pace în cer și glorie în înaltul cerurilor!» Atunci unii farisei din mulțime i-au spus: «Învățătorule, mustră-ți discipolii!» Dar el, răspunzând, le-a spus: «Vă spun: dacă aceștia vor tăcea, vor striga pietrele».

Luca 19,28-40

În duminica Floriilor, Biserica ne prezintă în textele liturgice intrarea lui Isus în Ierusalim după Evanghelia după Luca, capitolul 19, de la versetele 28 la 40. Pentru a înțelege ce ne scrie evanghelistul trebuie să avem în vedere profeția din cartea profetului Zaharia, capitolul 9, versetul 9.

Să citim această profeție care ne face să înțelegem ceea ce evanghelistul va dezvolta mai târziu. Veselește-te mult, fiică a Sionului – adică Ierusalimul, dar indică și tot poporul –, strigă de bucurie, fiică a Ierusalimului! Iată, regele tău vine la tine. El este drept și victorios.

Iar până aici era așteptarea regelui, a lui Mesia, a eliberatorului lui Israel, dar apoi Zaharia prezintă o noutate, o imagine clamoroasă. Umil și călare pe un măgar, pe un mânz, puiul unei măgărițe. Animalul regal de călărie era de obicei catârul sau calul. Niciodată până acum nu a fost văzut un rege călare pe un pui de măgăriță. Profetul vrea să indice faptul că există un mod de a fi Mesia care este complet diferit de cel așteptat. Un Mesia modest, un Mesia umil, un Mesia care călărește animalul de călărie care era cel al poporului. Mai mult decât atât, Va face să dispară carele din Efraim și caii din Ierusalim. Carele sunt carele de război. Arcul de război va fi distrus, va vesti neamurilor pacea.

Aceasta era profeția lui Zaharia. Dar o profeție care fusese parcă pusă deoparte, parcă uitată, pentru că Mesia care avea să vină trebuia să fie fiul lui David, adică unul care, asemenea marelui rege care a reușit să reunească triburile lui Israel prin intermediul puterii, al forței și al violenței, să restaureze împărăția defunctă a lui Israel.

Deci haideți să citim în acest punct cum ne prezintă evanghelistul toate acestea.

Și după ce a spus aceste lucruri… Se referă la parabola minelor, parabola talanților, în care există un grup de persoane care nu doresc ca un oarecare să fie numit regele lor. Deci există respingerea regalității, anticipează ceea ce va fi respingerea lui Isus ca rege de către popor.

Isus mergea înaintea tuturor, urcând spre Ierusalim. Este etapa finală a călătoriei sale. Când s-a apropiat de Betfaghe și Betania… Este o caracteristică a tuturor evangheliștilor să nu facă niciodată aluzie la moartea lui Isus fără a face apoi o referire la învierea lui. Dacă Ierusalimul va fi orașul în care Isus va fi asasinat, Betania va fi locul învierii și înălțării lui Isus.

Lângă muntele numit al Măslinilor, a trimis doi dintre discipoli, spunându-le: „Mergeți în satul dinaintea voastră”. În Evanghelii satul are întotdeauna o semnificație negativă; satul este locul tradiției, locul în care noutățile sunt privite mereu cu suspiciune. Deci această imagine a satului este aceea a unui loc atașat de trecut și care respinge noul.

Și, când veți intra, veți găsi un măgăruș legat, pe care nimeni, literalmente „niciun om”, nu l-a încălecat: dezlegați-l și aduceți-l aici! În acest pasaj este importantă folosirea verbului „a dezlega”, care va fi repetat de patru ori. Care este semnificația pe care evanghelistul vrea să o dea acestui lucru care în sine pare ilogic? Ce anume trebuie să dezlege? Trebuie să dezlege această profeție care fusese parcă încătușată, parcă legată, pentru că nu voiau un Mesia modest, un Mesia al păcii. Acest lucru trebuie dezlegat. Dar discipolii sunt cei care trebuie să se convingă mai întâi de acest lucru.

Iar dacă cineva vă întreabă: „De ce îl dezlegați?”, veți spune astfel: „Domnul are nevoie de el”. Plecând, trimișii au găsit după cum le-a spus”. Am spus că discursul pare ireal, ilogic. Aceștia care ajung acolo și dezleagă acest pui de măgăriță și, scrie evanghelistul, în timp ce ei dezlegau măgărușul, stăpânii lui i-au întrebat: „De ce dezlegați măgărușul?”. Ei au spus: „Domnul are nevoie de el”. „Aha, e în regulă!”. Deci este un discurs ireal. Dar evanghelistul, prin această ilogicitate a narațiunii, vrea să ne facă să înțelegem semnificația: Isus dezleagă această profeție care rămăsese legată pentru că nimeni nu era interesat de un asemenea rege.

Și în timp ce domnii (adică proprietarii) leagă, Domnul (Isus) este cel care dezleagă.

L-au adus la Isus și, aruncându-și mantiile pe măgăruș… În simbolismul ebraic mantia indică persoana, identitatea persoanei; așadar, discipolii îl acceptă pe acest Mesia al păcii și îl aruncă pe măgăruș, acest vehicul al păcii. Pe când el înainta, își așterneau mantiile lor pe drum. Adică există alții care nu înțeleg acest lucru și atunci fac referință la gestul de întronare a regelui când poporul își întindea mantiile pe drum – mantia, așa cum spuneam, indică persoana –, iar regele trecea peste ele, fie călare sau pe jos, și însemna supunere.

Această ambiguitate a textului va duce la sfârșitul tragic al lui Isus când va fi abandonat. Când își vor da seama că el nu este regele, Mesia, eliberatorul, triumfătorul prin violență, același popor care acum îl aclamă, va fi cel care apoi va striga: Răstignește-l!

Ajungând deja aproape de coborârea muntelui Măslinilor, toată mulțimea discipolilor, bucurându-se, a început să-l laude pe Dumnezeu cu glas puternic pentru toate minunile pe care le-au văzut, spunând… Și aici este citat un psalm, psalmul 118, cel al întronării lui Mesia: Binecuvântat cel care vine, regele, în numele Domnului. Și apoi evanghelistul adaugă anunțul pe care îngerii l-au dat păstorilor pentru a indica nașterea lui Isus: Pace în cer și glorie în înaltul cerului!

Isus este un Mesia al păcii, este un Mesia care este darul lui Dumnezeu. Această aclamație din partea discipolilor provoacă reacția furibundă a fariseilor. Unii farisei din mulțime i-au spus: „Învățătorule, mustră-ți discipolii!”. Acest verb, „a mustra”, este folosit pentru demoni, pentru cei îndemoniți. Pentru farisei este ca și cum discipolii ar fi stăpâniți de o ideologie demonică aclamând un Mesia care nu este violent. Și nu-l acceptă.

Iar el, răspunzând, le-a spus: „Vă spun: dacă aceștia vor tăcea, vor striga pietrele”. Și se referă la o profeție cunoscută, cea a profetului Habacuc în care pietrele strigă împotriva nedreptății. Nedreptatea va fi moartea lui Mesia eliberatorul.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici