Binecuvântat cel ce vine întru numele Domnului

Duminica Floriilor – 13 aprilie 2014

Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Matei 21, 1-11

În acel timp, când s-au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghé, pe Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi discipoli, spunându-le: «Mergeți în satul dinaintea voastră și veți găsi îndată o măgăriță legată și cu ea un mânz. Dezlegați-i și aduceți-i la mine. Iar dacă vă va întreba cineva, să spuneți: „Domnul are nevoie de ei, dar îi va trimite înapoi curând”». Acest lucru s-a făcut ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul care zice: «Spuneți fiicei Sionului: „Iată, regele tău vine la tine blând, așezat pe o măgăriță și pe un mânz, puiul unui animal de povară”».

Discipolii s-au dus și au făcut după cum le-a poruncit Isus. Au adus măgărița și mânzul, au așternut hainele pe ei, iar el s-a așezat deasupra. Atunci, mulțimea numeroasă și-a întins hainele pe drum; alții tăiau ramuri din copaci și le așterneau pe drum. Mulțimile care mergeau înaintea lui și cele care îl urmau strigau: «Osana! Fiul lui David! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerurilor!».

Când a intrat el în Ierusalim, toată cetatea s-a tulburat și spunea: «Cine este acesta?». Iar mulțimile spuneau: «Acesta este profetul Isus din Nazaretul Galileii».

Matei 21, 1-11

Este cunoscută ca Duminica Floriilor, dar am putea-o defini și ca Duminica marii înșelăciuni sau a marii iluzii. Pentru Duminica Floriilor, liturgia ne prezintă intrarea lui Isus în Ierusalim, conform celor scrise în primele unsprezece versete din capitolul 21 din Evanghelia după Matei.

Evanghelistul scrie că Isus trimite doi discipoli în satul din fața lor. În Evanghelii, satul este întotdeauna locul tradiției, un loc reticent față de noutățile aduse de Domnul. Și Isus spune că vor găsi o măgăriță legată și cu ea un mânz. De ce această referință? Când Iacob îi binecuvântează pe cei doisprezece fii ai săi și îl numește pe Iuda drept conducătorul lor, el spune că „nu se va depărta sceptrul de conducător din Iúda, nici toiagul de la picioarele lui, până când nu va veni cel căruia îi aparține” și este descris ca cel „care leagă măgarul lui de viță și de o viță aleasă puiul măgăriței sale”. Găsim acest lucru în cartea Genezei, în capitolul 49, versetele 8-11.

Ei bine, cerând să fie dezlegată această măgăriță și mânzul ei, Isus vrea să-i facă pe oameni să înțeleagă că această profeție este de acum împlinită, este revelată în persoana lui. Și, avertizează Isus, dacă cineva vă va întreba ceva, să spuneți: „Domnul are nevoie de ei”. Este singura dată când Isus se definește astfel. Ei bine, în acțiunea lui Isus evanghelistul vede împlinirea a ceea ce scrisese profetul Zaharia, dar cenzurând unele aspecte ale profeției care nu sunt în concordanță cu Isus. Profeția lui Zaharia începea prin a spune „Bucură-te, fiică a Sionului”, în schimb evanghelistul împrumută de această dată de la profetul Isaía expresia „Spuneți fiicei Sionului”.

Ierusalimul nu are niciun motiv să se bucure, nici să jubileze, este doar informat. Iată, regele tău vine la tine. Și aici profetul Zaharia introdusese termenii „drept”, adică împlinitor al legii, și „victorios”, iar evanghelistul elimină atât cuvântul „drept”, pentru că Isus nu a venit să respecte legea, ci să propună o nouă relație cu Dumnezeu, bazată pe iubire, cât și cuvântul „victorios”, pentru că Isus nu va fi Mesia cel victorios.

Ceea ce rămâne este că el este blând, așezat pe o măgăriță și pe un mânz, puiul unui animal de povară. Nu sunt animale de război, așa cum erau caii, nu sunt animale regale de călărie cum era catârul, ci sunt mijloacele normale de deplasare ale oamenilor normali ai vremii. Deci nu un Mesia războinic, ci se prezintă ca un Mesia al păcii. Nu cunoaștem niciun monument ecvestru al unui conducător călare pe un măgar!

Ei bine, discipolii fac ceea ce le-a spus Isus, îi aduc măgarul și mânzul, și iată prima dintre acțiunile importante și simbolice pe care le-au făcut discipolii: și-au așternut pe ei, adică pe măgăriță și pe mânz, mantiile. Mantia, în limbaj biblic, indică persoana. Deci, a-și așterne mantiile pe măgăriță și pe mânz indică adeziunea deplină din partea discipolilor la inițiativa lui Isus de a fi un Mesia al păcii.

Dar mulțimea numeroasă și-a așternut hainele pe drum. Când avea loc consacrarea regelui, și era numit ca atare, oamenii, în semn de supunere și acceptare a regalității sale, își întindeau mantiile, care sunt simbol al propriei persoane, pe drum, iar regele trecea peste acestea. Este un semn de supunere, pe de o parte, și de dominație, pe de altă parte.

Mulțimea nu intenționează să fie eliberată de Isus și nu dorește să urmeze un Mesia al păcii, ci vrea să fie supusă, are de gând să fie dominată. Iar evanghelistul subliniază: Tăiau ramuri din copaci. Acest lucru se făcea pentru sărbătoarea corturilor, sărbătoarea importantă care indica venirea lui Mesia eliberatorul. Iar mulțimile care mergeau înaintea lui și cele care îl urmau… Isus este luat ca ostatic. Nu el este cel care indică drumul, ci are o mulțime care îl precedă, îi stă în față, și alta care îl urmează. Iar el este la mijloc.

Așa cum ispititorul l-a condus pe Isus în cetatea sfântă ca să-i propună puterea asupra Israelului, tot așa această mulțimea l-a luat ostatic pe Isus și îi arată lui Isus care este drumul pe care să-l urmeze: cel al puterii, cel al stăpânirii. De fapt, ce strigă ei? Ei recită Psalmul 118 unde se spune: Osana! Osana este o expresie care înseamnă „mântuiește-ne acum” sau „dăruiește-ne mântuirea”. Dar cui i se adresează cu expresia Osana? Fiului lui David.

Iată marea înșelăciune, marea iluzie a poporului. L-au confundat pe Isus, fiul Dumnezeului celui viu, cu fiul lui David. Fiu, în cultura vremii, înseamnă cel care seamănă cu tatăl său pentru că se comportă într-un mod asemănător cu al lui. Deci fiul lui David era Mesia care, asemenea lui David, prin putere și violență, avea să inaugureze împărăția lui Israel.

Aceasta este ceea ce așteaptă mulțimea, aceasta este ispita pe care o propun lui Isus: să fie un Mesia al puterii, un Mesia al violenței. Dar Isus nu este fiul lui David, Isus este fiul lui Dumnezeu. El nu vine să ia viața oamenilor, ci să-și propună propria viața. Iată de ce, de îndată ce își vor da seama de echivoc, aceleași persoane care acum strigă: Osana fiului lui David, vor fi cele care vor striga mai târziu: Răstignește-l, răstignește-l! Nu știu ce să facă cu un Mesia al păcii.

Când intra el în Ierusalim, toată cetatea a fost cuprinsă de excitație. Evanghelistul folosește un termen care indică o mișcare telurică, aceeași tulburare care a lovit Ierusalimul la nașterea lui Isus. Nu există nicio primire, nu merg în întâmpinarea lui, ci locuitorii cetății spun: Cine este acesta? Cetatea sfântă, reședința prezenței și gloriei lui Dumnezeu, nu-l cunoaște pe Isus, Dumnezeul-cu-noi, pentru că Dumnezeul ei este altul.

Într-adevăr, printre primele acțiuni pe care le va face Isus la intrarea în cetatea sfântă, va fi să arunce în aer toate acele aparate ale templului în care nu mai era venerat Tatăl, ci adevăratul dumnezeu al templului, adică banul, interesul.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice