Au mâncat toți și s-au săturat

Duminica a 18-a de peste an – 3 august 2014

Toți au mâncat și s-au săturat – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Matei 14,13-21

În acel timp, când Isus a auzit [de moartea lui Ioan Botezătorul], a plecat de acolo cu barca spre un loc pustiu, deoparte.

Mulțimile, când au auzit lucrul acesta, l-au urmat pe jos din cetăți. Coborând din barcă, [Isus] a văzut o mare mulțime, a simțit compasiune față de ei şi le-a vindecat bolnavii.

La lăsatul serii, s-au apropiat de el discipolii, spunând: «Locul este pustiu şi ora e deja târzie. Dă drumul mulțimilor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare!». Dar Isus le‑a zis: «Nu-i nevoie să plece. Dați-le voi să mănânce!». Ei însă i‑au spus: «Nu avem aici decât cinci pâini şi doi pești». Atunci le-a zis: «Aduceți-mi-le aici!».

Poruncind mulțimilor să se așeze pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi pești, şi-a ridicat ochii spre cer, a recitat binecuvântarea, a frânt pâinile şi le-a dat discipolilor, iar discipolii, mulțimilor.

Au mâncat toți şi s-au săturat, iar din ceea ce a prisosit din bucăți, au strâns douăsprezece coșuri pline. Iar cei care au mâncat erau cam cinci mii de bărbați, în afară de femei şi copii.

Matei 14,13-21

Episodul împărtășirii pâinilor și a peștilor este atât de important încât toți cei patru evangheliști îl reproduc. Îl reproduc pentru că în acest episod ei nu văd numai un semn săvârșit de Domnul, ci prefigurează și anticipează în el cina euharistică. Deci întregul pasaj este o anticipare – și o înțelegere – a semnificației profunde a cinei euharistice a lui Isus.

De aceea, evanghelistul introduce niște indicații în text pentru a ne face să înțelegem că – atenție! – nu relatează o simplă știre, ci transmite un adevăr teologic. Iată de ce, în acest episod, pe care îl găsim în capitolul 14 din Matei, versetele 13-21, evanghelistul indică între timp același moment ca și cel de la ultima cină.

El spune că la lăsatul serii s-au apropiat de el discipolii. Există mulțimea care l-a urmat pe Isus și a început noul exod, noua eliberare, iar discipolii, care nu sunt solidari cu oamenii și nu înțeleg, îi cer lui Isus să dea drumul mulțimii ca să meargă să-și cumpere de mâncare. Nu au îmbrățișat încă spiritul fericirilor, al împărtășirii.

Și Isus răspunde – iar aici există indicația profundă a semnificației euharistiei: Nu-i nevoie să plece. Celor care au folosit verbul a cumpăra, Isus le răspunde cu verbul a da. Nu trebuie să cumpărăm, ci trebuie să împărtășim. Dar forma verbală deosebită folosită de evanghelist în exprimarea acestei propoziții are o semnificație specială.

Isus spune: Dați-le voi să mănânce! Literalmente „dați-le pe voi să vă mănânce”. Este semnificația euharistiei. În timpul euharistiei, Isus devine pâine, hrană a vieții, pentru ca cei care apoi îl primesc să fie capabili, la rândul lor, să se facă pâine, hrană a vieții pentru alții. Nu este suficient să dai pâine oamenilor, ci trebuie să te faci pâine pentru oameni. Iată de ce evanghelistul folosește această expresie: „Dați-le pe voi să vă mănânce!”.

Aceasta este semnificația euharistiei. În timpul euharistiei, pâinea nu se dă numai, ci ne facem pâine pentru alții. Discipolii răspund că ceea ce au nu este insuficient, de fapt spun că nu au decât cinci pâini și doi pești. Ajung la numărul șapte, care, în simbologia ebraică, înseamnă tot ceea ce au. Când păstrăm pentru noi ceea ce avem pare insuficient, când împărtășim, în schimb, creăm abundență.

De fapt, Isus cere să-i fie aduse… Iar acum sunt indicațiile semnificației euharistiei. Ca prim lucru, Isus ordonă, poruncește mulțimii să se întindă. De ce Isus trebuie să poruncească? Poruncește pentru că există rezistență. Și de ce cere acestei mulțimi să se întindă? Nu pot mânca așa cum cred ei de cuviință, așezați sau în picioare?

La prânzurile festive, la prânzurile solemne, oamenii mâncau după obiceiul roman, întinși pe niște pătuțuri. Dar cine putea mânca în felul acesta? Numai cei care aveau servitori care să-i poată sluji. Iată deci indicația prețioasă pe care ne-o dă evanghelistul: euharistia folosește pentru a-i face pe oameni să se simtă „domni”. De aceea discipolii, care sunt persoane libere, se pun în slujba celorlalți, a celor care sunt considerați slujitori de societate, cei din urmă, cei marginalizați, cei excluși, pentru a-i face să-și redescopere demnitatea deplină, aceea de domni.

Și de ce Isus trebuie să ordone? Pentru că există rezistență. Oamenilor le place să fie supuși, dar nu iubesc libertatea. Iar evanghelistul ne prezintă aici aceleași gesturi pe care Isus le va face la ultima cină. A luat cele cinci pâini şi cei doi pești, şi-a ridicat ochii spre cer – înseamnă comunicare divină. A recitat binecuvântarea… A binecuvânta înseamnă că ceea ce avem nu mai este proprietatea noastră, ci este un dar primit și, ca atare, împărtășit pentru a multiplica efectele creației.

A frânt pâinile şi le-a dat discipolilor… Aceleași gesturi pe care Isus le va face la ultima cină când ia pâinile, le binecuvântează, le frânge, le dă discipolilor, iar discipolii, mulțimilor. Discipolii nu sunt proprietarii acestei pâini, nu sunt administratori, ci sunt slujitori. Sarcina lor este să ia această pâine, care prefigurează euharistia, și să o distribuie mulțimii, fără să pună condiții și fără să pună limite.

Mai presus de toate, iese în evidență absența unei porunci din partea lui Isus. De ce Isus nu poruncește mulțimii să se purifice? Înainte de a mânca exista un ritual foarte cunoscut, obligatoriu, care nu era un simplu ritual igienic: nu era suficient să te fi spălat pe mâini, ci trebuia să-ți cureți mâinile urmând anumite rituri şi anumite rugăciuni. Ei bine, ori de câte ori Isus este la prânz sau la cină – iar prânzurile și cinele din evanghelii anticipează întotdeauna euharistia – el nu cere și nu impune niciodată spălarea mâinilor.

Care este semnificația? Nu este adevărat că oamenii trebuie să se curețe pentru a participa la ospățul Domnului, ci, dimpotrivă, participarea la ospățul Domnului este cea care te curăță. Aceasta este noutatea cea mare adusă de Isus. Omul nu trebuie să fie vrednic ca să participe la ospăț, ci participarea la ospăț este cea care îl face domn. De aceea, Isus se face pâine și le cere discipolilor să o dea, să o împartă mulțimii fără a pune condiții.

Ei mănâncă pe săturate și rămân douăsprezece coșuri. Numărul doisprezece este numărul triburilor lui Israel, iar evanghelistul indică faptul că prin împărtășire – și nu prin acaparare – se rezolvă foamea pentru tot poporul. Și, în fine, iată un detaliu prețios: Cei care au mâncat erau cam cinci mii de bărbați. Evanghelistul reproduce aici același număr de persoane ca și numărul componenților comunității creștine primare, conform Faptelor Apostolilor, capitolul 4, versetul 4.

Dar de ce tocmai cinci mii? Multiplii lui cincizeci în Biblie indică acțiunea Duhului. Profeții, conduși de Duh, mergeau în grupuri de câte cincizeci. Rusalii nu înseamnă altceva decât a cincizecea zi, a cincizecea zi după Paști, și este ziua în care în comunitatea creștină coboară Duhul. Nu mai există o lege exterioară care trebuie respectată, ci Duhul, o forță interioară care trebuie îmbrățișată. Deci multiplii lui cincizeci indică acțiunea Spiritului.

Așadar, evanghelistul, prin această cifră, vrea să ne facă să înțelegem că, odată cu pâinea, a fost comunicat spiritul care era la baza darului. Și, în fine, detaliul în afară de femei şi copii. De ce acest detaliu? Pentru că în cultul sinagogal celebrarea nu putea începe decât atunci când erau prezenți zece bărbați adulți; sinagoga putea fi plină de femei și copii, dar până când nu existau zece bărbați adulți nu putea începe cultul.

Așadar, oferind această indicație, în afară de femei şi copii, care este un mod de numărare a participanților la sinagogă, evanghelistul vrea să ne facă să înțelegem că, odată cu Isus, în acest episod al împărtășirii pâinilor, a luat naștere noul cult. Noul cult nu se mai exercită într-o sinagogă, ci oriunde există practica fericirilor, împărtășirea generoasă. Noul cult nu mai pleacă de la oameni și este îndreptat spre Dumnezeu, ci pleacă de la Dumnezeu și este îndreptat spre oameni, pentru că Isus al lui Matei este Dumnezeul-cu-noi, care cere să fie primit pentru ca omenirea, împreună cu el și asemenea lui, să meargă să fie hrană a vieții, a puterii pentru fiecare om care are nevoie de ea.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice