Au împărțit celor care ședeau cât a voit fiecare

Duminica a 17-a de peste an – 25 iulie 2021

Au împărțit celor care ședeau cât a voit fiecare – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În acel timp, Isus a trecut pe malul celălalt al Mării Galileii sau a Tiberiadei. Îl urma o mulțime mare pentru că văzuse semnele pe care le făcuse cu bolnavii. Isus s-a urcat pe munte şi s-a așezat acolo împreună cu discipolii lui. Paștele, sărbătoarea Iudeilor, era aproape.
Ridicând-și ochii şi văzând că o mulțime mare venea după el, Isus i-a zis lui Filip: «De unde vom cumpăra pâini ca aceștia să mănânce?». Însă spunea aceasta punându-l la încercare; de fapt, el știa ce avea de gând să facă. Filip i-a răspuns: «Nu le-ar ajunge pâine de două sute de dinari ca să ia fiecare câte puțin».
Unul dintre discipolii lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, i-a zis: «Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peștișori. Însă ce sunt acestea pentru atâția?». Isus a zis: «Faceți-i pe oameni să se așeze!». În locul acela era multă iarbă. Așadar, s-au așezat bărbații, în număr cam de cinci mii.
Isus a luat pâinile şi, mulțumind, le-a dat celor așezați; la fel şi din peștișori, cât a voit fiecare.
Când s-au săturat, le-a spus discipolilor săi: «Adunați bucățile rămase, ca să nu se piardă nimic!». Așadar, au adunat şi au umplut douăsprezece coșuri cu bucăți care au rămas de la cei ce mâncaseră din cele cinci pâini de orz.
Văzând semnul pe care îl făcuse, oamenii spuneau: «Cu adevărat, acesta este profetul care vine în lume!». Așadar, cunoscând că au să vină şi să-l ia cu forța ca să-l facă rege, Isus s-a retras din nou pe munte, el singur.

Ioan 6,1-15

Episodul împărtășirii pâinilor și peștilor este raportat de toți cei patru evangheliști, ceea ce înseamnă că acest episod este important. Această narațiune prefigurează și anticipează semnificația euharistiei. În special, Ioan face din aceasta tema celui de-al șaselea capitol al Evangheliei sale, cel mai lung capitol, cuprinzând 71 de versete. Contextul în care așază episodul este cel al Cărții Exodului; de fapt, găsim tema mării, tema muntelui, tema Paștelui, tema ispitirii și tema pâinii. Și, în timp ce în pustiu mulțimea a fost cea care a trebuit să-i ceară lui Dumnezeu să fie hrănită, aici Isus este cel care, Dumnezeu fiind, anticipează dorințele și nevoile oamenilor. Dar rezultatele sunt dezamăgitoare.

Evanghelistul scrie că Andrei, fratele lui Simon Petru, îi spune: „Este aici un băiat care are cinci pâini de orz…”. Cele cinci pâini de orz amintesc de miracolul lui Elizeu care a săturat 100 de persoane cu 20 de pâini de orz. „Și doi pești, însă ce sunt acestea pentru atâta lume?”. Și iată prețioasele indicații ale evanghelistului: „Isus a răspuns: «Faceți-i să se așeze!»”, literalmente, și este important, „faceți-i pe acești bărbați (antropous) să se întindă!”. Este important și termenul „bărbat” folosit de evanghelist. Și de ce să se așeze, literalmente să se întindă? La prânzurile solemne, la prânzul Paștelui, la prânzurile oamenilor din casele bogate toți mâncau, după obiceiul greco-roman, culcați. Și cine putea mânca culcat, întins? Cei care aveau un slujitor care să-i poată sluji. Iată prima semnificație a Euharistiei: a-i face pe oameni să se simtă domni, adică pe deplin liberi.

Evanghelistul notează că „era multă iarbă”. Este o referință la Psalmul 72, vremurile lui Mesia, ale abundenței, „în acel loc”. Ioan a folosit întotdeauna cuvântul „loc” pentru templu, aici indică locul în care locuiește Isus, dar, în timp ce în templu omul este cel care trebuie să-i ofere lui Dumnezeu, aici Dumnezeu este cel care i se oferă omului. „Așadar, s-au așezat”, s-au întins, „și erau cam cinci mii de bărbați (andres)”. De ce cuvântul cinci mii? Pentru că indică numărul comunității creștine primare conform Faptelor Apostolilor, dar mai presus de toate este un multiplu al lui cincizeci, care indică acțiunea Duhului; cincizeci în greacă este Pentecostes, Rusalii.

Aici evanghelistul nu folosește pentru „bărbați” termenul pe care l-a folosit anterior, „antropous”, ci „andres”, care înseamnă bărbați maturi. Euharistia îi face pe oameni bărbați maturi, persoane depline, adică oameni liberi. „Atunci Isus a luat pâinile și, după ce a mulțumit…”. Din verbul a mulțumi, a aduce mulțumire derivă cuvântul euharistie. „Le-a dat celor care erau așezați”. Cuvântul „așezați, întinși” apare pentru a treia oară. Isus omite o acțiune foarte importantă: nu cere spălarea rituală a mâinilor. Nu este nevoie să ne purificăm pentru a mânca la masa Domnului, ci masa Domnului este cea care îi purifică pe oameni. „Și au mâncat cât a voit fiecare”. În timp ce mana era limitată și măsurată, aici este abundență. Atunci când nu mai ținem în mod egoist pentru noi, ci împărtășim în mod generos cu ceilalți, există abundență. De fapt, evanghelistul spune că „au umplut douăsprezece coșuri”. De ce? „Doisprezece” indică numărul triburilor lui Israel, adică în felul acesta, prin împărtășirea cu ceilalți, întreaga națiune poate fi hrănită.

Din păcate, participanții nu au înțeles. De fapt, evanghelistul scrie: „Atunci…”, aici este tradus „poporul”, dar literalmente evanghelistul spune „bărbații (antropoi)…”; a început cu „bărbați”, apoi participarea la Euharistie îi făcuse „bărbați maturi, bărbați adulți”, iar acum ei devin din nou „bărbați”. De ce? Nu au înțeles, nu acceptă condiția de bărbați maturi, vor să se supună. Văzând gestul lui Isus, ei spun: „Acesta este cu adevărat profetul”, cel care, conform liniei lui Moise, trebuia să impună respectarea Legii, „cel care vine în lume”.

„Dar Isus, știind că veneau să-l prindă ca să-l facă rege…”. Vor obediență, vor supunere, nu vor maturitate și nu vor libertate. „S-a retras din nou pe munte”. Așa cum Moise s-a retras pe munte după trădarea poporului care adora un vițel de aur, tot așa Isus se retrage singur pe munte. Supunerea, obediența pentru Isus este egală cu idolatria, pentru că el este Dumnezeul care îi face liberi pe oameni.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici