Ați auzit că s-a spus celor din vechime

Duminica a 6-a de peste an – 16 februarie 2020

Ați auzit că s-a spus celor din vechime. Dar eu vă spun – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Matei 5,17-37

În acel timp, Isus îi învăța pe discipolii săi, zicând: «Să nu credeți că am venit să desființez Legea sau Profeții! Nu am venit să desființez, ci să duc la împlinire. ¹⁸ Căci, adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul şi pământul, nicio iotă şi nicio linioară din Lege nu vor trece, până ce nu se vor împlini toate. ¹⁹ Așadar, cel care va încălca unul dintre aceste precepte mai mici și-i va învăța astfel pe oameni, va fi numit cel mai mic în împărăția cerurilor. Dar dacă cineva le va împlini şi va învăța astfel, acesta va fi numit mare în împărăția cerurilor.

²⁰ Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veți intra în împărăția cerurilor.

²¹ Ați auzit că s-a spus celor din vechime: „Să nu ucizi! Dacă cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată”. ²² Dar eu vă spun: oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său: „Prostule!”, va fi condamnat de Sinedriu. Dacă cineva îi spune: „Nebunule!”, va fi condamnat la focul Gheenei.

²³ Așadar, dacă îți aduci darul la altar şi acolo îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, ²⁴ lasă acolo darul tău, în fața altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău şi apoi, venind, oferă-ți darul!

²⁵ Pune-te de acord cu dușmanul tău repede, cât timp mai ești cu el pe drum, ca nu cumva dușmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului şi să fii aruncat în închisoare! ²⁶ Adevăr îți spun, nu vei ieși de acolo până când nu vei fi plătit și ultimul bănuț.

²⁷ Ați auzit că s-a spus: „Să nu comiți adulter!”. ²⁸ Eu însă vă spun: oricine privește o femeie dorind-o a şi comis adulter cu ea în inima lui.

²⁹ Dacă ochiul tău drept te scandalizează, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci este mai bine pentru tine să piară unul dintre membrele tale decât să-ți fie aruncat în Gheenă tot trupul! ³⁰ Şi, dacă mâna dreaptă te scandalizează, taie-o şi arunc-o de la tine, pentru că este mai bine pentru tine ca să piară unul dintre membrele tale, decât tot trupul tău să ajungă în Gheenă!

³¹ S-a mai spus: „Dacă cineva își repudiază soția, să-i dea actul de repudiere!”. ³² Eu însă vă spun: oricine își repudiază soția, cu excepția cazului de unire nelegitimă, o expune adulterului, iar oricine se căsătorește cu una repudiată, comite adulter.

³³ Ați mai auzit că s-a spus celor din vechime: „Să nu faci jurământ fals, ci să-ți împlinești jurămintele față de Domnul!”. ³⁴ Eu însă vă spun: să nu jurați deloc, nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu, ³⁵ nici pe pământ, pentru că este scăunelul picioarelor sale, nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Rege. ³⁶ Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poți face nici măcar un fir de păr alb sau negru. ³⁷ Vorbirea voastră să fie: „da, da”; „nu, nu”; ceea ce este în plus vine de la Cel Rău».

Matei 5,17-37

Evanghelia acestei duminici este foarte lungă și este de neconceput, în timpul limitat pe care îl avem la dispoziție, să o putem citi și comenta în întregime, așa că ne vom concentra atenția doar asupra primelor versete, chiar și pentru faptul că sunt cele mai controversate și, probabil, cele mai importante. Este capitolul 5 din Matei, începând de la versetul 17, iar pasajul liturgic continuă până la versetul 37.

Isus spune: „Să nu credeți că am venit să desființez Legea sau Profeții!”. Care este contextul acestei afirmații a lui Isus? Este proclamarea fericirilor. Noua relație pe care Isus a venit să o propună cu Dumnezeu nu mai putea fi cuprinsă în vechiul legământ, cel al lui Moise. Moise era slujitorul Domnului și impusese un legământ între slujitori și Domnul lor, bazat pe supunerea față de legea sa, motiv pentru care credinciosul, odată cu Moise, era cel care asculta de Dumnezeu, respectând legile sale. Dar Isus nu este slujitorul lui Dumnezeu, Isus este fiul lui Dumnezeu. Așadar, el a venit să propună o nouă relație, bazată pe îmbrățișarea și practicarea iubirii Tatălui, motiv pentru care credinciosul, pentru Isus, este cel care se aseamănă cu Tatăl, practicând o iubire asemănătoare cu a sa.

Această nouă relație Isus a exprimat-o, a formulat-o pe un munte: la fel cum Moise, pe muntele Sinai, a anunțat decalogul, Isus, pe un munte, a propus fericirile, care sunt noul legământ al lui Dumnezeu cu poporul său. Fericiri, însă, care provoacă, fără îndoială, descumpănire și dezamăgire în rândul ascultătorilor. De ce? În prima fericire, după cum știm, Isus ne invită să intrăm în condiția sărăciei, pentru a elimina rădăcinile sărăciei. Ei bine, poporul aștepta exact contrariul: împărăția lui Dumnezeu era o împărăție a splendorii, era o împărăție a succeselor, era o împărăție mai presus de toate a acumulării de bogății. Este suficient să citim ultima parte a profetului Isaia, unde acesta își imaginează caravane de dromaderi, de cămile, care aduc la Ierusalim bogății din toată lumea. Deci există o dezorientare.

Atunci Isus spune: „Nu, să nu credeți că am venit…”. Iar verbul folosit de evanghelist nu este „a desființa”, care este folosit pentru lege, ci este „a demola, a distruge”. Este același verb care va fi folosit mai târziu la procesul lui Isus, în capitolul 26, versetul 61, ca o acuzație la adresa lui Isus, acuzat că a venit să distrugă templul. Isus nu vorbește despre desființarea unei legi, ci despre distrugere. Despre distrugerea „Legii sau a Profeților”. Nu este vorba de a respecta sau nu legea: odată cu Isus nu mai este legea cea care îl relaționează pe om cu Dumnezeu, ci îmbrățișarea iubirii sale. Legea și Profeții sunt ceea ce noi numim Vechiul Testament, adică întreaga Biblie, alcătuită din cărțile legii și cele ale profeților.

Atunci Isus spune: „Nu, acea făgăduință…”, aceasta este semnificația, „acel plan al lui Dumnezeu, care era cuprins în lege și în profeți, eu nu am venit să-l desființez, ci să-l duc la împlinirea deplină”. Să luăm un exemplu: în cartea Deuteronomului, deci în lege, Domnul spune ca nimeni să nu fie nevoiaș în poporul său, iar în cărțile profeților este un denunț continuu împotriva bogăției, împotriva lăcomiei, care îi face pe oameni nevoiași. Ei bine, toate acestea Isus nu a venit să le demoleze, ci să le ducă la împlinire. Acesta este motivul pentru care prima fericire este o invitație la împărtășire.

Prima fericire este legată în mod ideal de ultima dintre porunci. Care a fost ultima dintre porunci? Să nu dorești lucrurile altora. Prima fericire este: să dorești ca alții să aibă ceea ce ai și tu. Deci Isus vine să ducă toate acestea la împlinire; iată de ce proclamă aceste fericiri, această invitație la împărtășire. Semnul, garanția că în comunitatea creștină există prezența lui Dumnezeu este faptul că nimeni nu se află în nevoie. În Faptele Apostolilor se spune că prima comunitate creștină dădea mărturie cu mare putere despre învierea lui Isus pentru că nimeni nu era nevoiaș. Și iată de ce, în „Tatăl Nostru”, Isus introduce clauza de anulare a datoriilor; este vorba de datorii economice. Deci iată ce înseamnă că Isus nu a venit să desființeze acest plan, acest ideal al Împărăției, ci să îl ducă la împlinire.

Și apoi Isus ne asigură: „Adevăr…”. Termenul ebraic care este tradus cu adevăr este „amin”. „Adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul şi pământul…”, o imagine pentru a spune întregul, „nicio iotă”, iota este litera yòd, cel mai mic semn al alfabetului ebraic, „și nicio linioară din Lege nu vor trece, până ce nu se vor împlini toate”. Este garanția lui Isus. Acest plan al lui Dumnezeu pentru umanitate, al unei societăți alternative, va întâmpina multe dificultăți, dar, mai devreme sau mai târziu, se va realiza.

Și, de aceea, Isus cere ca „cel care va încălca unul dintre aceste precepte mai mici”, preceptele mai mici sunt fericirile sale, care sunt lucru mărunt în comparație cu măreția poruncilor, „și-i va învăța astfel pe oameni, va fi numit cel mai mic în împărăția cerurilor. Dar dacă cineva le va împlini şi va învăța astfel, acesta va fi numit mare în împărăția cerurilor”. Mic și mare nu înseamnă o ierarhie, cei mai importanți și cei mai mici, ci este un mod ebraic de a spune excludere sau apartenență.

Așadar, Isus îi invită pe discipolii săi, pe cei care îl ascultă, să practice fericirile, iar când Isus spune: „și va învăța astfel pe alții”, nu înseamnă să mergem și să predăm o doctrină. Ultimele cuvinte ale lui Isus din această Evanghelie sunt: „învățându-i (pe păgâni, popoarele păgâne) să pună în practică tot ce v-am poruncit”. Ceea ce ne invită Isus să învățăm nu este o doctrină, ci o practică. Și care este practica? Cea a iubirii și a împărtășirii. Dacă există aceasta, se realizează împărăția cerurilor, adică împărăția lui Dumnezeu, o societate alternativă.

Am spus că aceste cuvinte ale lui Isus aduc dezamăgire, iar Isus spune: „Nu, nu am venit să desființez acest plan al împărăției, ci am venit să-l realizez, dar nu așa cum credeți voi. Voi credeți că se va realiza prin acumularea bogățiilor, eu vă spun în schimb că prin împărtășirea bunurilor; voi credeți că se va realiza prin putere, prin stăpânirea asupra altora, eu vă spun însă că se va realiza prin slujire; voi credeți că toate acestea sunt numai pentru Israel; în schimb, programul meu este pentru întreaga omenire”.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice