Astăzi vi s-a născut Mântuitorul

Liturghia de noapte a Nașterii Domnului – 24 decembrie 2009

Astăzi vi s-a născut Mântuitorul – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Luca 2, 1-14

În zilele acelea, a venit un decret din partea lui Cezar August ca să se facă recensământ pe tot pământul. Acest recensământ a fost primul, pe când Quirinius era guvernator al Siriei. Toți mergeau să fie înscriși, fiecare în cetatea sa.

Și Iosif a urcat din Galileea, din cetatea Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numește Betleem – întrucât era din casa și din familia lui David – pentru a se înscrie împreună cu Maria, mireasa lui, care era însărcinată.

Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască și l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei.

În același ținut erau unii păstori care trăiau pe câmp și păzeau turmele pe timpul nopții. Și le-a apărut un înger al Domnului și gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinși de o mare spaimă. Îngerul le-a spus: «Nu vă temeți, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos Domnul. Acesta este semnul: veți găsi un copil înfășat și culcat în iesle».

Dintr-o dată, s-a unit cu îngerul o mulțime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu și spunând: «Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu și pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubește!».

Luca 2, 1-14

În timp ce puterea se divinizează pentru a-i domina mai bine pe oameni, Dumnezeu se umanizează pentru a-i salva.

Acesta este mesajul nopții de Crăciun pe care Biserica l-a ales cu Evanghelia după Luca, capitolul 2, care ne vorbește despre nașterea lui Isus.

  În zilele acelea, un decret din partea lui Cezar August… Este vorba de Octavian și el este primul împărat care și-a asumat titlul de „August”, adică „vrednic de venerație”. Este puterea care se divinizează. A poruncit să se facă un recensământ al întregului pământ. Cu termenul „pământ” se înțelege tot pământul locuit, adică imperiul. Deci este puterea care se divinizează pentru a-i domina mai bine pe oameni și, mai ales, pentru a impune plata impozitelor. De fapt, acesta era scopul recensământului: plata tuturor impozitelor.

Evanghelistul ne oferă câteva indicații cu privire la recensământ, dar ceea ce intenționează să transmită nu este atât o relatare istorică, cât o relatare teologică. În Biblie, recensământul era întotdeauna văzut ca un atentat împotriva lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu era Domnul pământului și al oamenilor. Deci este vorba despre o uzurpare, iar mișcarea zeloților, revoltații vremii, s-a născut ca o rezistență, ca un protest împotriva acestor forme de recensământ.

Ei bine, în acest context, Luca scrie: Din Galileea, din cetatea Nazaret, a urcat în Iudeea, în cetatea lui David. Iar aici este o surpriză. Luca scrie: Cetatea lui David, care se numește Betleem. Dar în Biblie cetatea lui David a fost întotdeauna Ierusalimul, capitala în care acest rege și-a început monarhia, împărăția sa. Ei bine, evanghelistul nu este de acord, cetatea lui David este Betleemul.

La Betleem David era păstor, la Ierusalim era rege; vrea să ne facă să înțelegem că cel care urmează să se nască nu va avea trăsăturile unui rege, ci trăsăturile unui păstor. Luca scrie că Iosif a trebuit să se înregistreze împreună cu Maria, mireasa lui. Iar aici este uimitor să găsim această expresie. Căsătoria ebraică se făcea în două etape: prima, cea a nunții, iar a doua a căsătoriei propriu-zise.

Ei bine, ei sunt un cuplu care a rămas la prima fază a căsătoriei, nunta. Acest termen, „mireasă”, stârnea mare scandal în comunitatea creștină primară, iar în secolul al IV-lea a fost înlocuit cu unul mai potrivit, „soție”, pentru că altfel ar fi părut un cuplu neregular, care nu trecuse la a doua fază a mariajului, cea a căsătoriei.

Pe când se aflau în acel loc, s-au împlinit pentru ea zilele nașterii. Există niște tradiții frumoase, romantice, sentimentale despre Crăciun, dar care riscă să denatureze mesajul evanghelistului. Nu se spune că zilele nașterii s-au împlinit când au ajuns la Betleem, ci, scrie evanghelistul, pe când se aflau în acel loc. Traseul de la Nazaret la Betleem, de aproximativ o sută cincizeci de kilometri, era făcut pe jos, iar o femeie în ultimele luni de sarcină cu siguranță nu era în măsură să-l parcurgă.

Deci, cei doi au sosit când Maria încă își putea permite toată această călătorie. L-a născut pe fiul ei, primul născut. De ce a scris evanghelistul că acest fiu este primul născut? Asta înseamnă că după aceea sunt și alții? Nu. Întâiul născut este primul copil de parte bărbătească care trebuie să fie consacrat Domnului, după cum prevede Cartea Exodului în capitolul 13, versetul 2. Prin urmare, Isus va fi sacru, consacrat Domnului.

L-a înfășat… Detaliul înfășatului amintește de cartea Înțelepciunii și indică faptul că Isus se naște ca toți ceilalți. De fapt, în cartea Înțelepciunii citim: „Am fost crescut în scutece, înconjurat de îngrijire; niciun rege nu a avut o viață diferită. Există o singură intrare în viață și asemănătoare este și ieșirea”. Deci, Isus se naște ca toți ceilalți copii.

Și l-a culcat într-o iesle. De asemenea și ieslea este o referire la profetul Isaía, unde el spune că „boul își cunoaște proprietarul și măgarul, ieslea stăpânului său; dar Israel nu cunoaște, poporul meu nu înțelege”. Prin aceste referințe evanghelistul vrea să ne facă să înțelegem că Isus, așa cum scrie Ioan în Prologul său, „a venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit”, nu l-au recunoscut.

Pentru că nu era loc pentru ei… În trecut, traducerea incorectă a termenului grecesc cu „hotel”, a dat naștere poveștii acestui cuplu care nu găsea loc în hotel. În realitate textul spune: Nu era loc în adăpost. În mod normal, locuințele palestiniene sunt construite în felul următor: există o parte săpată în stâncă, care este partea cea mai sănătoasă, cea mai sigură, cea mai curată, unde se păstrează alimentele și unde este ieslea, apoi o parte din zidărie, o singură cameră, unde se desfășoară întreaga viață a familiei.

Aici se gătește, se doarme, se mănâncă. Când o femeie naște, conform Cărții Leviticului, ea este impură, deci tot ceea ce atinge sau oamenii de care se apropie devin necurați și de aceea nu poate rămâne acolo. Iată de ce nu este loc pentru ea acolo, în adăpost, și trebuie să meargă în partea interioară.

Erau niște păstori în acea regiune. Când evanghelistul ne prezintă păstorii, nu intenționează să ne înfățișeze personajele frumoase ale presepiului nostru. La vremea aceea, spune Talmudul, nicio condiție din lume nu era mai disprețuită decât cea a păstorului. Păstorii, departe de societatea civilă, nu erau plătiți, trăiau din furt, nu aveau drepturi civile. Neputând merge la sinagogă sau la templu pentru a se purifica, ei erau emblema păcătosului necurat. Pentru ei nu exista mântuire.

Ei bine, conform viziunii vremii, la sosirea lui Mesia, acești păstori, împreună cu vameșii și prostituatele, aveau să fie primii de pe listă care trebuiau eliminați. Evanghelistul scrie: Un înger al Domnului. Este a treia oară când apare acest personaj. Când găsim în text expresia „îngerul Domnului”, nu înseamnă niciodată un înger trimis de Domnul, ci Dumnezeu însuși intenționat să comunice cu oamenii. Prin urmare, formula „îngerul Domnului”, în Vechiul ca și în Noul Testament, îl reprezintă întotdeauna pe Domnul care intră în relație cu umanitatea.

De fapt, aceasta este a treia oară când apare și este întotdeauna în legătură cu viața. Prima oară pentru a vesti viața lui Ioan lui Zaharia, tatăl său; a doua oară pentru a vesti Mariei viața lui Isus, iar acum pentru a-l vesti păstorilor pe Mântuitorul.

S-a prezentat înaintea lor. În Vechiul Testament, acest înger al Domnului era reprezentat cu sabia scoasă, gata să-i pedepsească pe păcătoși. Ei bine, atunci când Dumnezeu se prezintă înaintea păcătoșilor, el nu-i amenință, nu-i pedepsește, nu-i străfulgeră, ci – și iată noutatea Veștii Bune a lui Isus – gloria Domnului i-a învăluit în lumină.

Luca dezminte toată teologia preexistentă, cea despre un Dumnezeu care judecă, care amenință sau pedepsește. Când Dumnezeu îi întâlnește pe păcătoși, nu face altceva decât să-i învăluie în lumina sa, lumina iubirii sale. Însă păstorii nu știu asta și, de fapt, scrie evanghelistul, au fost cuprinși de o mare spaimă. Pentru că știau ce îi va aștepta. Dar îngerul le-a spus: „Nu vă temeți, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie”. Marea bucurie a Veștii Bune alungă marea spaimă.

Și care este marea bucurie? În cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor. Deci nu s-a născut justițiarul, acel mesia care aduce la ordine indivizii turbulenți. De fapt, Isus nu va fi un judecător, ci un Salvator. La finalul acestui dialog, iată că evanghelistul scrie: Împreună cu îngerul a apărut o mulțime din oștirea cerească, spunând: „Mărire lui Dumnezeu în înaltul cerurilor”. Manifestarea vizibilă a unui Dumnezeu care este departe în ceruri, este ca pe pământ să fie pace, adică fericire deplină. Dar cui i se adresează această fericire?

O traducere incorectă din trecut spunea: „oamenilor de bunăvoință”. Deci era o viziune bazată pe merit: cei care merită, primesc, cei care nu merită, nu primesc. Nu, iubirea lui Dumnezeu, un Dumnezeu a cărui voință este ca oamenii să fie pe deplin fericiți, este adresată întregii omeniri pentru că fiecare om este iubit de Domnul.

Mesajul esențial al acestui pasaj este: nu există niciun om, oricare ar fi condiția lui sau comportamentul său, care să se simtă exclus din iubirea lui Dumnezeu.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice