Amintește-ți de mine când vei intra în împărăția ta!

Duminica a 34-a de peste an – Cristos, Regele Universului – 24 noiembrie 2019

Isuse, amintește-ți de mine când vei intra în împărăția ta!– Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Luca 23, 35-43

În acel timp, [după ce a fost răstignit Isus,] mulțimea stătea și privea; conducătorii își băteau joc de Isus, spunând: «Pe alții i-a salvat, să se salveze pe sine, dacă el este Cristosul lui Dumnezeu, alesul!». Şi soldații îl luau în râs când se apropiau de el şi-i aduceau oțet, spunând: «Dacă tu ești regele iudeilor, salvează-te pe tine însuți!». Deasupra lui era şi o inscripție: «Acesta este regele iudeilor».

Unul dintre răufăcătorii răstigniți îl insulta spunând: «Oare nu ești tu Cristosul? Salvează-te pe tine şi pe noi!». Dar celălalt, luând cuvântul şi mustrându-l, i-a spus: «Nu te temi de Dumnezeu, tu, care suferi aceeași condamnare? Noi pe drept am primit ceea ce meritam pentru ce am făcut; dar el n-a făcut niciun rău».

Şi spunea: «Isuse, amintește-ți de mine când vei veni în împărăția ta!». Iar el i-a spus: «Adevăr îți spun: astăzi vei fi cu mine în paradis!».

Luca 23, 35-43

Episodul ispitirilor din pustiu s-a încheiat cu aceste cuvinte: „Și diavolul s-a îndepărtat de la el pentru a reveni la timpul fixat”; și iată momentul fixat: momentul celei mai mari slăbiciuni a lui Isus. El este răstignit, este deja în agonie, pe cruce, iar în momentul celei mai mari slăbiciuni se prezintă din nou ispitele puterii.

Să citim ce ne scrie Luca, evanghelistul, în capitolul 23, la versetele 35-43. Isus, care a avut ca singură misiune să aducă viață, să-i mântuiască pe oameni, a rostit deja cuvintele adresate Tatălui, o rugăciune de iertare, „Tată, iartă-i, pentru că nu știu ce fac”; și, scrie evanghelistul, poporul stătea și privea.

Acest popor care l-a urmat, aceste mulțimi care erau fermecate de mesajul său sunt acum supuse deciziilor conducătorilor, nu iau nicio inițiativă, se uită.

Conducătorii, în schimb, îl luau în râs; iată, fără nici un pic de umanitate, fără nici un pic de compasiune. La urma urmei, Isus, chiar dacă în ochii lor este un vinovat, este un om care moare pe cruce, această tortură îngrozitoare… Ei bine, ei sunt fără milă, îl batjocoresc spunând: I-a salvat pe alții… Iar aici este un ecou al celor spuse de Isus în episodul Sinagogii din Nazaret când a spus: „Doctore, vindecă-te pe tine însuți!”. I-a salvat pe alții, să se salveze pe sine, dacă el este Cristosul lui Dumnezeu, alesul! Iată, revin ispitele.

Această expresie, dacă el este Cristosul lui Dumnezeu, va reveni de trei ori, iar noi știm că numărul trei în simbolismul numeric ebraic înseamnă ceea ce este complet. Deci diavolul revine cu putere cu ispitele lui în momentul slăbiciunii maxime a lui Isus. Așadar, conducătorii își bat joc de el, nu au nici măcar un pic de compasiune și spun: „Dacă i-a salvat pe alții, să încerce să se salveze pe sine, dacă el este Cristosul lui Dumnezeu, alesul”. Alesul care este abandonat. Una dintre dovezile că Isus nu a fost Mesia, Cristosul lui Israel, este că Mesia nu putea muri.

Chiar și soldații, sunt soldați romani, îl luau în râs, literalmente „îl batjocoreau”; își bat joc de el, o batjocură. Se apropiau de el și-i ofereau oțet. În timp ce vinul este imaginea iubirii, opusul său, oțetul, este imaginea urii. Există un psalm, Psalmul 69, versetul 22, care spune: „când mi-a fost sete, mi-au dat să beau oțet”, și spuneau: Dacă ești regele iudeilor… Iată, revine din nou această ispită. Salvează-te pe tine însuți!

Dar Isus a venit să-i salveze pe cei pierduți. Isus nu a venit să se salveze pe sine, ci pe alții. Iar evanghelistul comentează: Deasupra lui era și o inscripție: „Acesta este regele iudeilor”, literalmente Regele iudeilor este acesta. Este o inscripție foarte derizorie și este singura inscripție cunoscută a lui Isus din viața lui și este pentru a-și bate joc de el: Ăsta este regele iudeilor. Deci este o expresie care indică cel mai mare dispreț față de acest popor pe care romanii l-au supus. Dar iată unde vrea să ne conducă evanghelistul: Unul dintre răufăcători… Crucea era un instrument de tortură rezervat drojdiei societății, celor mai feroce criminali. Prin urmare, a ajunge pe cruce însemna să fi făcut ceva cu adevărat cumplit. Unul dintre răufăcătorii atârnați – se înțelege pe cruce – îl insulta: „Nu ești tu Cristosul? Salvează-te pe tine însuți!”. Iată, apare pentru a treia oară ispita „salvează-te pe tine însuți”: este ispita diavolului, de a folosi puterea pentru sine însuși.

Însă Isus nu folosește puterea iubirii sale pentru sine, ci pentru alții. Salvează-te pe tine însuți și pe noi. Dar celălalt îl mustra zicând: Nu te temi de Dumnezeu, tu care ești condamnat la aceeași pedeapsă? Noi pe drept am primit ceea ce meritam pentru faptele noastre. Așadar, acest individ răstignit cu Isus este un criminal, este un delincvent. Dar el n-a făcut niciun rău. Iată, recunoaște, acest bandit, acest criminal răstignit împreună cu Isus, recunoaște realitatea lui Isus, acea realitate care, în Faptele Apostolilor, este exprimată prin cuvintele lui Petru: „Isus din Nazaret […] a trecut făcând bine și vindecându-i pe toți cei care erau sub puterea diavolului, pentru că Dumnezeu era cu el”.

Prin urmare, acest infractor recunoaște că Isus este nevinovat și se îndreaptă spre Isus și îi cere: Isuse, amintește-ți… Acest verb, „a aminti”, face parte din limbajul rugăciunii ebraice. A aminti înseamnă a-i cere lui Dumnezeu să arunce o privire de bunătate, să intervină în favoarea celui care se roagă, deci este o cerere. Amintește-ți de mine când vei intra în împărăția ta – sau mai bine zis, după o variantă a acestui verset – când vei veni în împărăția ta, adică atunci când vei veni ca Rege, adu-ți aminte de mine.

Ei bine, răspunsul lui Isus îi surprinde pe toți. Îi surprinde pe ascultători, pe lectorii acelui timp și ne surprinde și pe noi, pentru că, repet, nu este așa cum va încerca mai târziu istoria să dilueze acest episod în „tâlharul cel bun”. Acesta este un răufăcător, un criminal, care, după cum spune el, a meritat pe bună dreptate această sentință teribilă. Ei bine, răspunsul lui Isus: Adevărat… – deci este o afirmație solemnă – îți spun: astăzi vei fi cu mine în paradis… În timp ce banditul ceruse: „amintește-ți când vei intra în împărăția ta”, deci nu imediat, răspunsul lui Isus este imediat, chiar astăzi. Deci nu mâine, nu în timp, ci chiar astăzi, imediat, vei fi cu mine în paradis. Este singura dată când în Evanghelia după Luca apare termenul „paradis”. Când Isus trebuie să vorbească despre viața care continuă dincolo de moarte, el vorbește despre viața veșnică, despre viața indestructibilă, dar nu folosește niciodată acest termen, „paradis”. „Paradis” este un cuvânt persan, care înseamnă pur și simplu „grădină”; era acel loc intermediar unde sufletele stăteau în așteptarea învierii.

De ce Isus vorbește tocmai despre paradis? Evanghelistul vrea să opună acțiunea lui Isus cu cea descrisă în cartea Genezei. În cartea Genezei, Dumnezeu îl alungă din paradis pe omul păcătos; cu Isus, primul care intră cu el în paradis este tocmai omul păcătos. Ceea ce evanghelistul vrea să spună este ceea ce a urmărit de-a lungul întregii sale Evanghelii: iubirea lui Dumnezeu nu este îndreptată spre oameni pentru meritele lor, ci pentru nevoile lor.

Ce merite are acest bandit, ca să intre în paradis? Nu are niciun merit, dar are nevoie; iubirea lui Dumnezeu se uită la nevoile oamenilor. Nu există pentru Isus, prin forța iubirii sale, cazuri imposibile, pe care iubirea lui Dumnezeu, iubirea lui Isus, să nu le poată învinge.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice