Am venit de la răsărit să-l adorăm pe Rege

Epifania Domnului – 6 ianuarie 2014

Am venit de la răsărit să-l adorăm pe Rege – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii în zilele lui Irod, regele, iată că au ajuns la Ierusalim niște magi din Răsărit și întrebau: «Unde este regele [nou]-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit și am venit să-l adorăm». Auzind aceasta, regele Irod s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el. Adunându-i pe toți arhiereii și cărturarii poporului, a căutat să afle de la ei unde avea să se nască Cristosul. Ei i-au spus: «În Betleemul Iudeii, căci așa este scris de profet: „Și tu, Betleem, pământ al lui Iuda, nicidecum nu ești cea mai mică dintre cetățile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieși stăpânitorul care va păstori poporul meu, Israel”».
Atunci Irod, chemându-i pe magi în secret, a aflat de la ei timpul precis când li s-a arătat steaua. Și, trimițându-i la Betleem, le-a spus: «Mergeți și informați-vă cu exactitate despre copil și, când îl veți fi găsit, faceți-mi cunoscut și mie ca să merg și eu să-l ador!».
După ce l-au ascultat pe rege, au plecat și iată că steaua pe care o văzuseră la răsărit mergea înaintea lor până când, venind, s-a oprit deasupra locului unde era copilul. Când au văzut steaua, au fost cuprinși de o bucurie foarte mare. Și, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat și, deschizând tezaurele lor, i-au oferit daruri: aur, tămâie și smirnă. După ce li s-a revelat în vis să nu se mai întoarcă la Irod, au plecat pe alt drum în țara lor.

Matei 2,1-12

De sărbătoarea Epifaniei Biserica ne prezintă textul lui Matei în care se anunță iubirea universală a lui Dumnezeu pentru întreaga omenire. Această iubire universală nu înseamnă doar extensie, adică peste tot, ci și calitatea acestei iubiri, pentru toți.

Deci, să vedem capitolul 2 din Matei. „După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii în zilele lui Irod…”. Iar aici evanghelistul atrage atenția. De fapt, printr-un adverb, ne pune în fața surprizei a ceea ce se întâmplă. „Iată…”. Când evanghelistul folosește acest adverb, „iată”, este întotdeauna pentru o surpriză. Au ajuns niște magicieni din răsărit. Acest episod a fost atât de tulburător și atât de stânjenitor pentru biserica timpurie, încât a fost transformat treptat într-un eveniment de basm, într-un eveniment folcloric, mai degrabă decât într-unul de profundă bogăție teologică.

De ce? Prin cuvântul „magician” erau indicați înșelătorii, cei corupți, iar aceasta era o activitate condamnată de Biblie și privită cu severitate de prima comunitate creștină. Pentru Didahia, primul catehism al bisericii, activitatea magicianului este interzisă și este plasată între interdicția furtului și interdicția avortului, și chiar și în Noul Testament magicianul este văzut în mod negativ.

Cu toate acestea, primii care vin să-l adore pe Isus, să-l primească pe Isus, sunt tocmai niște magicieni și, în plus, sunt și păgâni, deci persoanele considerate cele mai îndepărtate de Dumnezeu. Păgânii nu aveau să învie, păgânii nu erau vrednici de mântuire și, în plus, mai sunt și dedicați unei activități pe care Biblia însăși o condamnă. Iată surpriza.

Acest fapt a fost atât de jenant încât mai târziu, în tradiția Bisericii, magicienii au devenit inofensivii „magi”. S-a avut grijă să li se dea demnitatea regală și să fie făcuți regi, să fie stabilit, pe baza darurilor, numărul lor și de asemenea și numele. Personajele presepiului erau gata, în detrimentul bogăției teologice a acestui pasaj.

Aceștia vin și spun că au văzut steaua lui răsărind. Care este semnificația stelei? Era o credință comună că fiecare individ, atunci când se năștea, avea o stea cu el și care apoi dispărea odată cu moartea lui. Folosim și noi expresia populară „a se naște sub o stea norocoasă”, dar aici evanghelistul se referă mai ales la profeția lui Balaam, din cartea Numerilor, capitolul 24, unde citim: „Un astru răsare din Iacób”, o stea , „și un sceptru se ridică din Israél”.

Era profeția cu care era indicat mai întâi regele David și apoi începuse să-l indice pe Mesia; deci evanghelistul vrea să spună că aceasta este steaua care indică semnul divin al nașterii lui Mesia. Ei bine, „Auzind aceasta, regele Irod s-a tulburat”. Se înțelege, pentru că Irod era un rege nelegitim, bănuitor față de oricine i-ar putea lua împărăția.

Așadar, aici a aflat că s-a născut regele Iudeilor, el care și-a ucis chiar și trei dintre fiii săi… Dar ce este ciudat este că împreună cu el tot Ierusalimul s-a tulburat, s-a speriat. Atât Irod, cât și Ierusalim se tem de ceea ce sunt pe cale să piardă: Irod tronul, iar Ierusalimul templul, hegemonia și exclusivitatea asupra figurii lui Dumnezeu.

Tronul și templul sunt sub semnul puterii. Ei bine, după episodul informației despre nașterea acestui Mesia, cu intenția lui Irod de a ajunge să descopere locul unde să meargă să-l adore… Este minciuna puterii, pentru că de fapt mai târziu vom vedea că el se va hotărî să-l omoare… Să mergem la versetul 9. „După ce l-au ascultat pe rege, au plecat, și iată că steaua pe care o văzuseră la răsărit mergea înaintea lor”.

Steaua, semn divin, nu strălucește asupra Ierusalimului, care, încă de la început, este așezat într-o lumină sinistră, într-o lumină negativă în această Evanghelie. Ierusalimul este cetatea morții, cea care îi ucide pe profeți și pe cei trimiși de Dumnezeu, iar steaua, semn divin, nu strălucește asupra Ierusalimului. Asemenea lui Isus înviat care, în această Evanghelie, nu va apărea niciodată la Ierusalim.

Steaua merge înaintea lor exact așa cum Domnul mergea înaintea poporului lui Israel pe drumul exodului, al eliberării. „Până când, venind, s-a oprit deasupra locului unde era copilul”. Evanghelistul este conștient că nu oferă o indicație istorică, o cronică. Nu este posibil ca o stea să se oprească asupra unui loc, deci sunt indicii teologice, sunt semne divine.

Și în timp ce Ierusalimul, și Irod, tremurau de frica a ceea ce erau pe cale să piardă, iată că păgânii, dedicați în plus și unei activități blamate de Biblie, simt o imensă bucurie pentru ceea ce urmează să ofere.

De fapt ei intră, se prosternează, adoră. Prin urmare, ei recunosc în Isus nu numai pe regele lor, ci pe fiul lui Dumnezeu, deci recunosc în el divinitatea. Iar acolo unde vrea să ajungă evanghelistul este concluzia cu darurile aduse de acești magicieni, daruri care indică faptul că privilegiul exclusiv pe care îl deținea Israelul, acum este patrimoniul întregii umanități.

Aceste daruri sunt aurul, tămâia și smirna. Aurul era un simbol al regalității. Ei bine, chiar și păgânii vor deveni parte nu din împărăția lui Israel, care nu va reînvia, ci din împărăția lui Dumnezeu, adică acea împărăție fără hotare, care este iubirea universală a lui Dumnezeu care nu cunoaște granițe. Deci chiar și păgânii devin parte a împărăției cu drepturi depline.

Tămâia era ofranda exclusivă a preoților din templu. Ei bine, chiar și privilegiul de a fi un popor de preoți… Domnul îi spusese lui Israel: „Veți fi o împărăție de preoți, un popor preoțesc”, unde „preoțesc” înseamnă a avea o relație directă cu Domnul. Deci chiar și acest privilegiu care era al lui Israel, devine al întregii umanități.

Întreaga omenire devine un popor sacerdotal, adică un popor care poate intra într-o relație imediată, fără mijlocitori, cu Dumnezeu. Și în final smirna. Smirna este parfumul miresei față de soțul ei, găsim asta în Cântarea Cântărilor. Unul dintre privilegiile lui Israel era să se considere mireasa lui Dumnezeu. Domnul era mirele, Israel mireasa. Ei bine, chiar și acest privilegiu, de a fi considerat mireasa lui Dumnezeu, nu mai este exclusiv al lui Israel, ci devine al întregii umanități. Acesta este anunțul Epifaniei, iubirea universală a lui Dumnezeu pentru întreaga omenire. Nimeni nu se poate simți exclus din această iubire.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici