Am văzut la răsărit steaua lui și am venit să-l adorăm

Epifania Domnului – 6 ianuarie 2012

Am văzut steaua lui la răsărit și am venit să ne închinăm lui – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii în zilele lui Irod, regele, iată că au ajuns la Ierusalim niște magi din Răsărit și întrebau: «Unde este regele [nou]-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit și am venit să-l adorăm». Auzind aceasta, regele Irod s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el. Adunându-i pe toți arhiereii și cărturarii poporului, a căutat să afle de la ei unde avea să se nască Cristosul. Ei i-au spus: «În Betleemul Iudeii, căci așa este scris de profet: „Și tu, Betleem, pământ al lui Iuda, nicidecum nu ești cea mai mică dintre cetățile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieși stăpânitorul care va păstori poporul meu, Israel”».
Atunci Irod, chemându-i pe magi în secret, a aflat de la ei timpul precis când li s-a arătat steaua. Și, trimițându-i la Betleem, le-a spus: «Mergeți și informați-vă cu exactitate despre copil și, când îl veți fi găsit, faceți-mi cunoscut și mie ca să merg și eu să-l ador!».
După ce l-au ascultat pe rege, au plecat și iată că steaua pe care o văzuseră la răsărit mergea înaintea lor până când, venind, s-a oprit deasupra locului unde era copilul. Când au văzut steaua, au fost cuprinși de o bucurie foarte mare. Și, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat și, deschizând tezaurele lor, i-au oferit daruri: aur, tămâie și smirnă. După ce li s-a revelat în vis să nu se mai întoarcă la Irod, au plecat pe alt drum în țara lor.

Matei 2,1-12

Pe vremea lui Isus, care erau oamenii considerați cei mai îndepărtați de Dumnezeu? Fără îndoială păgânii. Păgânii erau disprețuiți, trebuiau subjugați. Este suficient să ne gândim că în Psalmul 79 psalmistul evlavios scrie: „Revarsă, Doamne, mânia ta asupra neamurilor care nu te cunosc și asupra împărățiilor care nu cheamă numele tău”. Deci oamenii cei mai îndepărtați de Dumnezeu sunt păgânii.

Iar dintre păgâni, care era cea mai disprețuită, cea mai ignobilă categorie de oameni? Fără îndoială cei care exercitau activitatea de magicieni, activitate strict interzisă și condamnată de Biblie, de cartea Leviticului. Este deci de înțeles nedumerirea și surprinderea comunității creștine timpurii de a se afla în fața acestei pagini a lui Matei, din capitolul 2, în care se spune că primii care l-au recunoscut pe Isus ca Dumnezeu și Domn au fost chiar păgânii, adică persoanele îndepărtate, excluse de Dumnezeu, și care exercitau de-a dreptul o activitate atât de condamnată și blestemată încât, în primul catehism al Bisericii creștine care se numește Didahie, adică doctrină, învățătură, activitatea magicianului este interzisă și se situează între interzicerea furtului și cea a avortului.

Așadar, fusese deconcertant faptul că erau chiar niște magicieni. Termenul „magician” însemna pe vremea evanghelistului „înșelător, osânditor”. În Talmud citim că „cine învață ceva de la un magician merită moartea”. Deci acest fapt a creat o mare confuzie. Prin urmare, avem acest scandal al milostivirii pe care îl vom vedea acum, adică iubirea universală a lui Dumnezeu, o iubire universală prin extinderea ei (pretutindeni), dar mai ales prin calitatea ei (pentru toți), o iubire din care nimeni, oricare ar fi starea sau conduita sa, să nu se poată simți exclus.

Toate acestea au deconcertat Biserica și a început, chiar și aici, în această pagină, o operațiune de diluare a însemnătății teologice a evanghelistului. Înainte de toate, numele. Termenul „magician” era nepotrivit, era neconvenabil, era indecent, și s-a creat termenul neutru, nesemnificativ, „magi”.

Deci nu trei magicieni, cum scrie evanghelistul, ci „magi”. Apoi, pe baza darurilor, este definit numărul, trei, iar pentru a da demnitate acestor oameni care erau doar niște păgâni, niște înșelători, niște corupători, li s-a dat demnitate regală, apoi au fost împărțiți pe rase: alb, negru și metis, iar în final le-au găsit numele, Gaspar, Melchior și Baltazar, și personajele presepiilor erau gata, dar în detrimentul semnificației teologice a acestui pasaj.

În acest pasaj evanghelistul scrie că: După ce s-a născut Isus… iată, suscitând surprindere, au ajuns la Ierusalim niște magicieni, nu magi, termenul grecesc este „magicieni”, din Răsărit. Deci sunt păgâni și spun că au văzut o stea. Se credea pe atunci că orice persoană născută are o stea; spunem asta și noi în limba italiană, „a se naște sub o stea norocoasă”. Ei bine, la anunțul că s-a născut regele iudeilor, scrie Matei, regele Irod s-a tulburat.

Regele Irod este un rege ilegitim, este un rege fals și de aceea se tulbură de teamă că cineva i-ar putea fura tronul. Și-a ucis trei fii de teamă să nu fie detronat. Dar ceea ce este grav este că s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el. Atât Irod, cât și Ierusalimul se tem: Irod de pierderea tronului, iar Ierusalimul de pierderea stăpânirii asupra poporului, pentru că Dumnezeul impus de casta preoțească nu este în niciun caz Dumnezeul lui Isus, ci este Dumnezeul fals creat în beneficiul exclusiv al castei preoțești aflate la putere pentru a-i domina pe oameni.

Iată de ce Ierusalimul, încă de la începutul acestei Evanghelii, apare într-o lumină sinistră. Vom vedea că steaua magicienilor nu va străluci asupra acestei cetăți, iar Isus cel înviat nu va apărea niciodată în această cetate ucigașă și sinistră.

Ei bine, acești magicieni continuă să urmeze acest semn al lui Dumnezeu, această stea, și ajung în locul unde era copilul. Iar aici iată logica importantă pe care evanghelistul vrea să ne-o transmită. Înainte de toate, ei simt o mare bucurie. În timp ce Irod și Ierusalimul – adică instituția religioasă – sunt tulburați de ceea ce știu că vor avea de pierdut, magicienii, acești păgâni, sunt entuziasmați și plini de bucurie pentru ceea ce sunt pe cale să dăruiască, au înțeles că există mai multă bucurie în a dărui decât în a primi.

Dar faptul important pe care evanghelistul vrea să ni-l transmită aici este semnificația darurilor. Ei intră, văd copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat, deci îl recunosc pe Isus ca rege. Și iată importanța darurilor aduse de aceștia. I-au oferit daruri: aur, tămâie și smirnă. Ce vrea să spună evanghelistul? Iubirea lui Dumnezeu este universală. Nu există nimeni care să se poată simți exclus din iubirea lui, oricare ar fi conduita sa, comportamentul său.

Am spus că aceștia erau niște păgâni și că erau dedicați unei activități condamnate de Biblie. Ei bine, evanghelistul, anticipând mesajul vieții lui Isus, dezminte toate acestea: nu există nicio persoană, oricare ar fi conduita sa, comportamentul său, care să se simtă exclusă din iubirea lui Dumnezeu.

Și care este semnificația darurilor? Nu există un popor privilegiat, nu există persoane care au o relație privilegiată cu Dumnezeu. Dumnezeu oferă iubirea sa tuturor. Poporul lui Israel credea că el este poporul regal, împărăția lui Israel. Ei bine, oferind aur, simbolul regalității, magicienii spun prin asta că împărăția lui Dumnezeu este extinsă și la păgâni. Împărăția lui Dumnezeu nu are granițe, ci este o ofertă a iubirii care îl ajută pe om să-și schimbe viața și îi permite lui Dumnezeu să-i conducă pe oameni nu emițând legi, ci comunicându-le însăși capacitate sa de iubire, Duhul său.

Prin urmare, împărăția lui Dumnezeu se extinde la întregul univers. Nu mai există împărăția lui Israel, ci împărăția lui Dumnezeu.

Tămâia era un privilegiu al jertfei preoților din templu. Numai preoții puteau oferi tămâie. Ei bine, Israelul se considera poporul preoțesc. Popor preoțesc înseamnă că are contact nemediat cu Dumnezeu. Ei bine, chiar și acest privilegiu de a fi poporul preoțesc al Domnului nu mai este rezervat lui Israel, ci este extins la întreaga omenire: toți se pot adresa Domnului fără a trece prin vreo mediere.

Și în final smirna. Smirna, în Cântarea Cântărilor, este parfumul miresei. Unul dintre privilegiile lui Israel era să se considere poporul „mireasă a lui Dumnezeu”. Deci Dumnezeu era mirele, iar Israelul era mireasa. Aceasta însemna o mare intimitate, chiar și pentru faptul că mirele era cel care proteja, asista și încuraja mireasa. Iată, chiar și privilegiul de a fi popor-mireasă a lui Dumnezeu nu mai aparține lui Israel, ci este pentru întreaga umanitate.

Deci semnificația acestei sărbători a Epifaniei este manifestarea iubirii universale a lui Dumnezeu. Nu există nimeni pe lume care să se simtă exclus din iubirea Domnului. Aceasta este vestea cea bună pe care o anticipează aici evanghelistul.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici