Ai primit cele bune în timpul vieții

Duminica a 26-a de peste an – 29 septembrie 2019

Ai primit cele bune în timpul vieții, după cum Lazăr, cele rele! – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Luca 16, 19-31

În acel timp, Isus le-a spus fariseilor: «Era un om bogat care se îmbrăca în purpură şi mătăsuri fine şi petrecea în fiecare zi cu mare fast; la poarta lui zăcea un sărac cu numele de Lazăr, plin de bube: el ar fi dorit să se sature cu ceea ce cădea de pe masa bogatului. Ba, mai mult, veneau şi câinii să-i lingă bubele.

A murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Abraham. A murit şi bogatul şi a fost îngropat. Pe când era în sălașul morților, şi-a ridicat ochii şi l-a văzut pe Abraham şi pe Lazăr în sânul lui şi, strigând, a zis: „Părinte Abraham, îndură-te de mine şi trimite-l pe Lazăr ca să-și înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinui cumplit în flăcările acestea!”.

Însă Abraham i-a spus: „Fiule, adu-ți aminte că ai primit cele bune în timpul vieții tale, după cum Lazăr, cele rele! Acum însă el este aici mângâiat, tu însă suferi. Şi, pe lângă toate acestea, între noi şi voi este o mare prăpastie, încât cei care ar vrea să treacă de aici la voi să nu poată, şi nici de acolo să treacă la noi”.

El a zis: „Atunci, te rog, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, ca să-i prevină, nu cumva să ajungă şi ei în acest loc de chin!”. Dar Abraham i-a spus: „Îi au pe Moise şi pe Profeți: să asculte de ei!”. El însă a zis: „Nu, părinte Abraham, ci dacă unul dintre morți ar veni la ei, s-ar converti”. I-a răspuns: „Dacă nu ascultă de Moise şi Profeți, chiar dacă ar învia cineva din morți, nu se vor convinge”».

Luca 16, 19-31

Isus a declarat acest lucru într-un mod clar și radical: este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în împărăția cerurilor, adică în împărăția lui Dumnezeu. De ce aceasta? În împărăția lui Dumnezeu există loc pentru domni, dar nu pentru bogați. Care este diferența? Bogatul este cel care are și păstrează pentru sine, domnul este cel care dăruiește și împarte în mod generos cu alții. Prin urmare, Isus îi exclude în mod absolut pe cei bogați. Bogații, în Evanghelia după Luca, sunt considerați bolnavi terminali de egoism pentru care nu există nicio speranță.

Să ascultăm, așadar, această parabolă din capitolul 16 din Luca, începând de la versetul 19, parabola lui Lazăr și a bogatului pe care Isus o adresează fariseilor. Acei farisei care, când Isus spusese „nu puteți sluji lui Dumnezeu și bogăției”, îl batjocoreau, râdeau pe la spatele lui.

Isus spune: „Era un om bogat”. Este a treia oară când un om bogat apare în această Evanghelie și imaginea este întotdeauna negativă. Și iată trăsătura fantastică cu care evanghelistul îl descrie pe omul bogat. „Care se îmbrăca în purpură şi mătăsuri fine”. Astăzi ar fi spus: „se îmbrăca cu haine de firmă din cap până în picioare”, „și petrecea în fiecare zi cu mare fast”. Frecventa cele mai bune restaurante. În acest singur verset există o descriere psihologică a bogaților de o importanță extraordinară. El este sărac pe dinăuntru, așa că are nevoie să arate bogăție pe dinafară, iată de ce se îmbrăca cu haine de firmă din cap până în picioare. Și cât de foame îi este! În fiecare zi ia parte la banchete copioase, are în el o foame interioară insațiabilă, pe care crede că o potolește înghițind mâncare. Nu înțelege că această foame interioară este satisfăcută dăruind altora.

Deci o sărăcie interioară căreia îi corespunde un lux exterior. Apoi există un sărac, „pe nume Lazăr”. El este singurul personaj din parabolă care are un nume. Lazăr înseamnă „Dumnezeu ajută”. „Zăcea la ușa lui, plin de bube”. Faptul că era acoperit de răni, după mentalitatea vremii, înseamnă că a fost pedepsit de Dumnezeu; deci este un păcătos care a fost pedepsit, unul care și-a căutat singur dizgrația.

„El ar fi dorit să se sature cu ceea ce cădea de pe masa bogatului. Ba, mai mult, veneau şi câinii…”, câinii erau considerați animale necurate, „să-i lingă bubele”. Animalele necurate sunt singurele care se apropie de o ființă considerată necurată. În această descriere nu se menționează răutatea din partea bogatului față de Lazăr, ei trăiesc în două lumi diferite, în două lumi separate. Bogatul, după cum vom vedea, este mustrat și condamnat nu pentru că s-a purtat rău față de sărmanul Lazăr, ci pur și simplu pentru că l-a ignorat.

Erau aproape din punct de vedere fizic (zăcea la ușa lui), dar erau două lumi diferite, exista un abis între ei.

„Într-o zi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Abraham”. Isus nu adresează această învățătură discipolilor săi, ci fariseilor, și folosește categorii teologice specifice fariseilor. În lumea fariseică era în vogă o carte apocrifă, numită cartea lui Enoh, în care viața de după moarte este reprezentată ca o peșteră imensă, numită tocmai „sânul lui Abraham”, unde, în partea cea mai adâncă, deci cea mai întunecată, mai obscură, erau oamenii care se purtaseră rău, iar în partea de sus, deci mai aproape de lumină, persoanele care se comportaseră bine. Ei bine, săracul moare și este dus lângă Abraham, adică în partea cea mai luminoasă.

El, care era considerat un pedepsit, este în schimb prezentat ca un binecuvântat.

„A murit și bogatul și a fost îngropat. Pe când era în sălașul morților…”. În sfârșit, odată cu noua traducere a Bibliei a Conferinței Episcopale Italiene din 2008 a fost corectată eroarea, prezentă în edițiile anterioare, în care cuvântul grecesc „hades” a fost tradus cu „iad”. Nu este vorba despre iad sau infern, ci despre hades, adică partea de jos a pământului.

„În mijlocul chinurilor, şi-a ridicat ochii şi l-a văzut de departe pe Abraham și pe Lazăr lângă el”. Acum, în sfârșit, la vreme de restriște, bogatul își dă seama de cel pe care l-a ignorat toată viața, Lazăr.

„Atunci, strigând a zis: «Părinte Abraham, îndură-te de mine…»”. Bogații sunt mereu la fel, totul li se datorează. Nu se gândesc niciodată să dăruiască, ci pretind. Iar aici folosește imperativul, „trimite!”. El poruncește! Acum, când și-a dat seama de Lazăr, vrea numai să-l folosească în propriile sale scopuri.

„Trimite-l pe Lazăr să-și înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinui cumplit în flăcările acestea!”. Acum l-a observat în sfârșit pe Lazăr, dar îl vede numai în funcție de nevoile lui. Nu imploră, pretinde. Nu cere, poruncește. Aceasta este atitudinea tipică a bogaților.

„Însă Abraham i-a spus: «Fiule, adu-ți aminte că ai primit cele bune în timpul vieții tale, după cum Lazăr, cele rele!»”, adică nu ai împărtășit bunurile tale cu Lazăr. „Acum însă el este aici mângâiat, tu însă suferi. Şi, pe lângă toate acestea, între noi şi voi este o mare prăpastie”, adică aceeași lume diferită, aceeași prăpastie care a existat pe pământ între Lazăr și bogat – care trăia la un asemenea nivel încât nu-și dădea seama de cel sărac –, există și acum, după moarte. „Încât cei care ar vrea să treacă de aici la voi să nu poată, şi nici de acolo să treacă la noi”.

„El a zis: „Atunci, te rog, părinte…»”, să observăm… bogații sunt bolnavi de egoism în stadiu terminal. Acum când este la ananghie, el nu se gândește la populație, la oameni, ci doar la el însuși și eventual la clanul său familial. „Te rog, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați”. Se interesează numai de familia lui, nu spune: „trimite-l în toată țara”. „Să-i mustre aspru, ca să nu vină și ei în acest loc de chin!”.

„Dar Abraham i-a spus: «Îi au pe Moise şi pe Profeți: să asculte de ei!»”. Moise și profeții au scris în favoarea celor săraci. În Moise citim că voința Domnului este ca nimeni din poporul său să nu fie nevoiaș. Iar profeții au tunat împotriva celor bogați, care se hrănesc cu bunurile săracilor.

„Și el a răspuns: «Nu, părinte Abraham, ci dacă unul dintre morți ar veni la ei, s-ar converti»”. Și iată sentința finală a lui Isus la adresa fariseilor. „Abraham a răspuns: «Dacă nu ascultă de Moise şi Profeți…»”. Tocmai pe farisei, care fac mereu referință la Moise și la Profeți, Isus îi denunță că în realitate nu-i ascultă. „Chiar dacă ar învia cineva din morți, nu se vor convinge”.

De ce spune Isus aceasta, că nici la învierea morților nu vor fi convinși? Pentru că cei care sunt incapabili să-și împartă pâinea cu cei flămânzi nu vor reuși niciodată să creadă în cel înviat, în Cristos cel înviat, care este recognoscibil, ca în această Evanghelie în episodul de la Emáus, doar la frângerea pâinii. Numai cei care sunt generoși în viață vor putea apoi să-l experimenteze pe Cristos înviat în existența lor.

Pr. Alberto Maggi, biblist

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice