Acesta este trupul meu. Acesta este sângele meu

Trupul și Sângele Domnului – 6 iunie 2021[1]

Acesta este trupul meu. Acesta este sângele meu – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Marcu 14,12-16.22-26

În prima zi a Azimelor, când se jertfea Paștele, discipolii săi i-au spus lui Isus: «Unde vrei să mergem să pregătim ca să mănânci Paștele?»

Atunci a trimis doi dintre discipolii săi şi le-a spus: «Mergeți în cetate şi vă va întâmpina un om care duce un urcior cu apă; mergeți după el şi, acolo unde va intra, spuneți stăpânului casei că învățătorul zice: „Unde este camera mea, în care să mănânc Paștele cu discipolii mei?”. El vă va arăta o sală mare la etaj, gata pregătită. Pregătiți acolo pentru noi!».

Discipolii au ieşit şi au venit în cetate. Ei au găsit după cum le spusese şi au pregătit Paștele.

Şi, în timp ce mâncau, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, le-a dat-o şi le-a spus: «Luați, acesta este trupul meu!». Apoi, luând potirul şi mulțumind, l-a dat lor şi au băut din el toți. Şi le-a spus: «Acesta este sângele alianței mele, care se varsă pentru mulți. Adevăr vă spun că nu voi mai bea din rodul viței până în ziua aceea când îl voi bea nou în împărăția lui Dumnezeu!».

Şi, cântând imnul, au ieşit spre Muntele Măslinilor.

Marcu 14,12-16.22-26

În narațiunea cinei lui Isus evanghelistul Marcu se referă la două teme: prima este cea a primului legământ, când Moise a luat o carte, cartea legii, a citit-o poporului, apoi, ca semn al acceptării, a stropit poporul cu sângele vițeilor; a doua temă este cea a celor două împărtășiri ale pâinilor și peștilor, prima în țara evreiască, a doua în țara păgână. Să citim ceea ce ne scrie evanghelistul, ne concentrăm asupra versetelor principale, ținând cont de faptul că Marcu subliniase că era prima zi a azimelor, când era mâncată această pâine nedospită pentru a jertfi Paștele. În această cină nu există nicio referire la cina pascală ebraică. Nu există mielul pentru că Isus este adevăratul miel pascal, a cărui carne va folosi pentru a înfrunta exodul, eliberarea, și al cărui sânge va elibera de moarte.

Scrie evanghelistul: „În timp ce mâncau…”. Aceasta este o repetare deoarece evanghelistul a spus deja că erau la cină și mâncau, dar în prima observație că erau la cină și mâncau, Isus a anunțat că unul dintre discipoli, Iuda, îl va trăda. Așadar, repetarea acestui verb, „a mânca”, indică faptul că acesta este răspunsul lui Isus la trădarea discipolului. La ură el răspunde cu dragoste.

„A luat” nu „pâinea”, care ar fi indicat pâinea azimă, ci „o pâine”. Este pâinea palestiniană tipică, pâinea rotundă și, acest lucru este important, nu există niciun animal. La un animal există unele părți mai bune, care erau rezervate persoanelor importante – cartea legii prescrie, de exemplu, ca pieptul și pulpele să fie rezervate preoților –, pâinea nu este așa, este pâinea specifică palestiniană, o pâine rotundă, care este bună în toate părțile sale. Participarea la euharistie elimină ierarhiile, notabilitățile și creează unitate.

„Și a recitat binecuvântarea”; aici evanghelistul se referă la prima împărtășire a pâinilor și a peștilor, când Isus a binecuvântat. „A frânt-o și le-a dat-o lor”, deci această pâine pentru discipolii săi, „spunând: Luați, acesta este trupul meu!”. Isus se identifică cu această pâine, Isus îi invită pe discipoli să mănânce, să ia această pâine pentru a adera la persoana sa. Nu mai există un sul al legii, cartea legământului, ci există o persoană față de care să-ți exprimi adeziunea pe deplin.

„Apoi a luat un potir”, iar aici verbul se schimbă, aici nu există „a binecuvântat”, ci „a adus mulțumire”, pentru că în a doua împărtășire a pâinilor și a peștilor în țara păgână, Isus a mulțumit, iar „a mulțumi” era un verb cunoscut în acea cultură; prin urmare, în Euharistie evanghelistul unește binecuvântarea, tipică ebraismului, și mulțumirea, tipică păgânismului. Euharistia nu dezbină, ci unește între ele realități complet diferite.

„Și l-a dat lor şi au băut din el toți”. În timp ce evanghelistul nu a subliniat că pâinea a fost mâncată, despre acest potir spune că „au băut din el toți”. Nu este suficient să aderăm la figura lui Isus, trebuie să acceptăm și ceea ce presupune potirul, adică sfârșitul lui. Înțelesul a ceea ce este în acest potir ne spune Isus: „Şi le-a spus: Acesta este”, nu „sângele meu al alianței”, ci „sângele alianței mele”. Isus înlocuiește legământul; legământul nu se mai bazează pe respectarea legii, ci pe îmbrățișarea iubirii sale. În timp ce sângele taurilor, care fusese stropit asupra poporului, era un sânge care cobora asupra oamenilor în exterior, acest sânge, care este însăși viața lui Isus – sângele, în lumea ebraică, este viața –, se contopește, pătrunde în intimitatea persoanei și o contopește cu el. Evanghelistul realizează ceea ce a anunțat despre activitatea lui Isus: Isus va boteza, adică va scufunda, va impregna persoanele în Duhul Sfânt, în însăși puterea vieții divine, iar aici, în Euharistie, are loc această revărsare. Verbul „a vărsa” aparține unui psalm, psalmul 79, care era citit în noaptea de Paști, unde se spunea că mânia lui Dumnezeu era revărsată asupra popoarelor. Iată, odată cu Isus nu mânia lui Dumnezeu, ci sângele său, simbol al revărsării sale și al vieții, va fi vărsat asupra tuturor.

Isus încheie anunțând că „nu voi mai bea din rodul viței până în ziua când îl voi bea nou în împărăția lui Dumnezeu”, adică o nouă calitate a iubirii, care nu este încă disponibilă ucenicilor pentru că nu au înțeles care va fi iubirea care îl determină să-și dea viața pentru ai lui.

Concluzia este ciudată. Evanghelistul scrie: „După ce au cântat imnul au ieșit”. De ce ies? Cartea Exodului interzicea ieșirea în noaptea Paștelui. Iată, comunitatea discipolilor prin participarea la euharistie nu mai este legată de lege, de supunerea față de legea lui Dumnezeu, ci este animată de Duh, iar Duhul ne face liberi: acesta este rodul euharistiei.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

[1] În unele țări din Europa Occidentală, printre care și Italia, dacă Trupul și Sângele Domnului nu este sărbătoare legală, celebrarea liturgică se transferă în duminica imediat următoare.