Acela dintre voi care este fără de păcat

Duminica a 5-a din Postul Mare – 07 aprilie 2019 

Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM 

Pasajul evanghelic de mai jos este un text care inițial făcea parte din Evanghelia după Luca, mai exact Luca 21,39-49

În acel timp, Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar în zori a venit din nou la templu și tot poporul venea la el, iar el, fiind așezat, îi învăța. Cărturarii și fariseii au adus o femeie prinsă în adulter și, punând-o la mijloc, i-au zis: «Învățătorule, această femeie a fost surprinsă asupra faptului de adulter. Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le ucidem cu pietre. Dar tu, ce zici?». Însă spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze. 
Dar Isus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ. Întrucât continuau să-l întrebe, s-a ridicat și le-a spus: «Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!». Și, aplecându-se din nou, scria pe pământ. Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. 
El a rămas singur, iar femeia era în mijloc. Isus s-a ridicat și i-a spus: «Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?» Ea i-a zis: «Nimeni, Doamne». Isus i-a spus: «Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuiești!».

Ioan 8,1-11

În Evanghelia după Luca sunt unsprezece versete pe care, multă vreme, nicio comunitate nu le-a dorit în cuprinsul ei. La început, Evangheliile nu erau reunite. Fiecare comunitate avea propria sa Evanghelie și o transmitea celorlalte comunități. Ei bine, atunci când ajungea într-o comunitate Evanghelia după Luca, erau eliminate aceste unsprezece versete.

Acestea sunt versetele care și-au găsit mai târziu loc și ospitalitate în Evanghelia după Ioan, în capitolul opt, de la primul verset până la al unsprezecelea. În realitate, dacă scoatem acest pasaj din Evanghelia după Ioan și îl inserăm la locul său original, în capitolul 21 după versetul 38 din Evanghelia după Luca, vedem că acesta era contextul său.

Dar cum de nicio comunitate nu și-a dorit acest pasaj, chiar timp de un secol, iar vreme de cinci secole acest pasaj evanghelic nu a apărut în liturgie, și până în anul 900 – deci au trecut mulți ani – nu a fost comentat de părinții de limbă greacă? Ei bine, avem mărturia prețioasă a Sf. Augustin – deci din secolul al IV-lea –, care scrie: De teamă să nu le acorde soțiilor lor impunitatea de a păcătui, ei (membrii comunității creștine) elimină din codexurile lor (adică din textul Evangheliei) gestul de indulgență pe care l-a făcut Domnul față de adulteră, de parcă cel care a spus „de acum înainte să nu mai păcătuiești” ar fi acordat permisiunea de a păcătui. (Augustin de Hipona, Despre căsătoriile adultere, II, 7).

Deci bărbații, soții, nu au vrut acest pasaj, pentru că îngăduința lui Isus față de femeia adulteră părea să le pună în pericol familia, unitatea conjugală.

Dar să citim acest pasaj important care, repet, chiar dacă astăzi se află în Evanghelia după Ioan, în realitate este al lui Luca, limbajul este cel al lui Luca.

Isus s-a îndreptat spre muntele Măslinilor. Dar dimineața… Literalmente în zori. Este importantă această indicație temporală. S-a întors la templu și tot poporul venea la el. Deja am văzut lucrul acesta, faptul că de fiecare dată când poporul merge spre Isus și Isus încearcă să-l elibereze, să-l facă să crească, să-l facă să se maturizeze, apare imediat reacția autorităților religioase.

Autoritățile religioase vor să supună poporul, nu să-l facă să devină independent. Într-adevăr, cărturarii și fariseii i-au adus o femeie surprinsă în adulter. Știm că e dimineața devreme, deci probabil că au spionat această situație.

Au pus-o în mijloc și i-au zis: „Învățătorule…”. Iar aceasta este ipocrizia persoanelor religioase, ele nu vor să învețe de la Isus, vor doar să-l înșele, vor să-l condamne.

Această femeie a fost surprinsă în flagrant adulter. Așadar, Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le ucidem cu pietre. Să remarcăm disprețul lor față de această făptură.

Dar tu, ce zici? Din faptul că pedeapsa cerută este lapidarea, se înțelege că această femeie se află în prima fază a căsătoriei. Căsătoria în Israel avea loc în două etape. Prima etapă era când fata avea doisprezece ani și băiatul optsprezece, și avea loc faza numită nuntă; un an mai târziu începea coabitarea, iar această a doua fază era căsătoria.

Dacă femeia comitea adulter în prima fază, cea a nunții, era lapidată. Dacă, dimpotrivă, adulterul era comis în a doua fază, era sugrumată. Faptul că cer pentru această fată, pentru această fetiță, lapidarea, înseamnă că este o fetiță între doisprezece și treisprezece ani.

Dar tu, ce zici? Este o capcană. Oricum ar răspunde, Isus își taie creanga de sub picioare. Pentru că dacă el spune: „Bine. Să ne supunem legii dumnezeiești”, tot acest popor care l-a urmat pe Isus pentru că a simțit în el un suflu diferit, a simțit ecoul iubirii și al milostivirii lui Dumnezeu, rămâne dezamăgit și îl părăsește. Dacă, din contra, Isus spune: „Nu, să nu o ucidem cu pietre”, suntem în templu, acolo este poliția, iar Isus poate fi arestat deoarece contravine legii divine, legii lui Moise.

Într-adevăr, evanghelistul comentează: Spuneau aceasta ca să-l pună la încercare, literalmente ca să-l ispitească. Este verbul pe care evanghelistul îl folosește pentru diavol. Deci, acești zeloși apărători ai tradiției și ai ortodoxiei, nu sunt de fapt pentru evanghelist nimic altceva decât instrumente ale diavolului. Și să aibă un motiv pentru a-l acuza. Evanghelistul este feroce: autoritățile religioase desfășoară activitatea diavolului. Cine este diavolul? Cel care ispitește, cel care acuză.

Dar Isus s-a aplecat și a început să scrie cu degetul pe pământ. Care poate fi semnificația acestei tăceri a lui Isus și a acțiunii de a scrie? Este probabil o trimitere la profetul Ieremia, capitolul 17, versetul 13 unde se citește: „Vor fi scriși pe pământ, în praf, toți cei care l-au părăsit pe Domnul”. Este denunțul lui Isus: acești apărători zeloși ai ortodoxiei, ai tradiției, aceste persoane atât de religioase, în realitate l-au abandonat pe Domnul, pentru că nutresc sentimente de ură, nutresc sentimente de moarte.

În prima scrisoare a lui Ioan se va spune apoi foarte bine: Cel care nu iubește rămâne în moarte.

Totuși, fiindcă insistau întrebându-l, s-a ridicat și le-a spus: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea”. Nu este vorba, așa cum vedem uneori în imagini sau în filme, de oameni care i-au piatra și o aruncă. Prima piatră era cea pe care o aruncau martorii acuzării, era un bolovan care trebuia să cântărească aproximativ 50 kg, și era aruncat peste femeie, care era coborâtă într-o groapă, și era practic piatra care o ucidea. Așadar, Isus spune: „Cine este fără de păcat să execute sentința de condamnare la moarte”.

Și, aplecându-se din nou, scria pe pământ. Când au auzit aceasta, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. Termenul folosit de evanghelist nu vrea să-i indice atât pe „bătrâni”, pe „cei în vârstă”, cât mai ales pe conducătorii instituției religioase. Termenul grecesc este „prezbiter”, care sunt membrii Sinedriului, aceia care judecau. Sinedriul era cel mai înalt organism juridic al Israelului, format din marii preoți, cărturari și prezbiteri. Sunt cei care judecau, și tocmai ei sunt cei care pleacă.

L-au lăsat singur, iar femeia era acolo, în mijloc. Finalul este plin de mare tandrețe.

Atunci Isus s-a ridicat și i-a zis: „Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?” Iar ea i-a răspuns: „Nimeni, Doamne”. Isus se adresează acestei femei cu mare respect. Și Isus a spus… Isus este singurul în care nu este păcat, singurul care ar putea s-o condamne, să arunce prima piatră, și o putea mustra, dar Isus nu o mustră și îi spune: Nici eu nu te condamn; mergi, și de acum înainte să nu mai păcătuiești[1]”.

Isus nu o iartă pe femeie, pentru că femeia este deja iertată de Dumnezeu, ci îi comunică puterea să revină la viață. Isus nu aruncă peste această femeie piatra care o nimicește, ci îi oferă cuvântul său care o va ajuta să continue să trăiască.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici


[1] Să avem întotdeauna grijă să plasăm citatele din evanghelie în contextul lor. Cui îi spune Isus: „Mergi, și să nu mai păcătuiești!”?

Mulți confundă această expresie a lui Isus cu cea folosită cu păcătoasa fără nume din Evanghelia după Luca (Lc 7,36-50), cea care îi spală picioarele cu lacrimi și le usucă cu părul ei, o prostituată; Isus îi spune prostituatei: „Credința ta te-a mântuit; mergi în pace!”.

Nu ei îi spune Isus: „Mergi, și să nu mai păcătuiești!”.

Dar e scandalos! De ce ei nu îi spune Isus: „Mergi, și să nu mai păcătuiești!”?

Ce putea să facă o astfel de femeie? Prostituatele din vremea aceea nu erau prostituate prin vocație, din interes sau pentru bani.

Nașterea unei fetițe era întotdeauna considerată o nenorocire într-o familie. Prima și poate a doua puteau fi încă ținute. Dar pe celelalte era o practică normală să le expui, să le abandonezi, să le pui la răscrucile drumurilor: dacă nu erau mâncate de vreun animal nocturn, negustorul de sclavi aduna aceste nou-născute și le creștea în arta prostituției; la cinci ani erau deja active, la opt ani începeau o relație completă.

Aceste informații aparțin documentelor istorice despre prostituție.

Deci prostituata este una care nu are familie (a fost respinsă), este una care nu cunoaște nimic în viață decât arta de a plăcea bărbaților. Nimeni nu se gândea să se căsătorească cu o prostituată.

De aceea Isus îi spune prostituatei că păcatele ei sunt iertate, dar nu adaugă: „Mergi, și să nu mai păcătuiești!”.

Ce vreți să facă? Să se întoarcă acasă la familia ei? Dar nu a avut-o niciodată, a fost respinsă.

Își caută un soț? Și cine se căsătorește cu o prostituată? Singura alternativă este să moară de foame.

Nu cunoaștem soarta acestei prostituate. Știm că Isus avea multe femei care îl urmau în itinerariile sale. Deci s-ar putea presupune că s-a alăturat grupului lui Isus.

Cui, în schimb, îi spune Isus: „Mergi, și să nu mai păcătuiești!”? Adulterei (In 8,1-11).

Dar aici cazul este diferit. Din context reiese că era o fată între doisprezece și treisprezece ani.

De fapt, dacă adulterul avea loc după nuntă, era sugrumată. Din pasaj reiese că, conform legii, nu trebuia sugrumată, ci lapidată: deci era o fetiță. Căsătoriile erau aranjate de părinți. Nu erau căsătorii din iubire, iar adulterul, deși nu era ușor de comis din cauza oprimării familiei, era destul de comun.

Așadar, Isus o trimite pe această femeie care era căsătorită și îi spune: „Mergi, și să nu mai păcătuiești!”. Ea are un soț și atunci este corect așa. Nu se știe dacă apoi soțul ei a luat-o înapoi sau nu…

Sursa notă: www.studibiblici.it/conferenze/Dio e la gallina. I titoli di Gesù.