Această văduvă a pus mai mult decât toți

Duminica a 32-a de peste an – 8 noiembrie 2015

Această văduvă, atât de săracă, a aruncat mai mult decât au aruncat toți ceilalți în cutia darurilor – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Marcu 12,38-44

«În acel timp, în învățătura lui [în templu, Isus] spunea mulțimilor: „Feriți-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi, să fie salutați prin piețe, să ocupe primele scaune în sinagogi și locurile de onoare la ospețe. Ei devorează casele văduvelor și se roagă îndelung ca să fie văzuți. Ei vor primi o condamnare mai aspră”.

Pe când ședea în fața vistieriei, Isus privea cum arunca mulțimea banii în caseta pentru ofrande. Mulți bogați aruncau mult. A venit şi o văduvă săracă şi a aruncat doi bănuți, adică un codrant.

Atunci i-a chemat pe discipolii săi şi le-a zis: «Adevăr vă spun: această văduvă săracă a aruncat mai mult decât au aruncat toți ceilalți în cutia darurilor.

Pentru că toți au aruncat din surplusul lor, dar ea, în mizeria ei, a aruncat tot ce mai avea pentru a trăi».

În timp ce ieșea din templu, unul dintre discipolii săi i-a spus: «Învățătorule, iată ce pietre strălucitoare și ce construcții splendide!». Isus i-a răspuns: «Vezi aceste construcții mărețe? Nu va fi lăsată aici piatră peste piatră care să nu fie dărâmată».

Marcu 12,38-44

În templul din Ierusalim, după ce a atacat doctrina cărturarilor – cărturarii erau teologii oficiali, magisteriul infailibil al instituției religioase iudaice – după ce a atacat doctrina lor, Isus atacă conduita lor. Iată ce ne scrie evanghelistul Marcu în capitolul 12, de la versetul 38 până la 44.

Să vedem. „Le spunea…”, Isus învață mulțimea, „în învățătura sa”. Iată, este importantă această indicație, este o învățătură care este întotdeauna valabilă pentru comunitățile de credincioși. Ceea ce urmează nu este atât o polemică împotriva unei lumi iudaice de care comunitatea credincioșilor se detașase deja, cât un avertisment – din păcate nesocotit – ca în cadrul comunității creștine să nu reînvie aceleași atitudini perverse pe care Isus le denunță.

„În învățătura lui, Isus spunea: „Feriți-vă…”. „Feriți-vă” înseamnă „aveți grijă”, „păziți-vă”, „fiți vigilenți”. Este ciudat, Isus nu ne invită niciodată să ne păzim de păcătoși, de necredincioși, de eretici, ci întotdeauna de persoanele religioase. Tocmai aceste persoane sunt periculoase pentru credința oamenilor.

Și de cine ne spune Isus să ne păzim? De cărturari. Cuvântul lor era considerat ca având aceeași valoare ca și Cuvântul lui Dumnezeu, erau cele mai înalte autorități religioase. Ei bine, Isus spune: „Păziți-vă de tipii ăștia, de indivizii ăștia!”. Și apoi Isus oferă trei indicații pentru a ști cum să-i recunoaștem, astfel încât aceasta să rămână valabil pentru comunitățile din toate timpurile.

Prima: „Le place să umble în haine lungi”. Sunt oameni care nu sunt nimic, au vidul înăuntru, și atunci își maschează neantul, acest gol al lor cu decorațiuni, haine, veșminte religioase pentru a acoperi nulitatea care sunt.

Isus adaugă: „Să fie salutați prin piețe”, ceea ce înseamnă a fi respectat, stimat, a fi recunoscut pentru propriul rang religios. „Să ocupe primele scaune în sinagogi”. În sinagogi, primul scaun era cel mai îndepărtat de oameni și, mai presus de toate, era sus, o poziție din care să controleze și mai ales să domine populația cu doctrina lor. Atunci când trebuie să fie cu lumea, se distanțează, rămân departe și sus, dar când trebuie să mănânce ocupă primele locuri. Într-adevăr, spune Isus, „primele locuri la ospețe”, adică cele mai apropiate de stăpânul casei, unde ești servit înaintea celorlalți si hrănit mai bine.

Și apoi iată acuzația: „Ei devorează”, adică despoaie „casele văduvelor”. Prin „văduvă” sunt indicați toți cei care nu au un bărbat care să-i protejeze, persoanele nevoiașe. În loc să comunice viață celor mai defavorizate persoane, ei le jefuiesc, deci le comunică moartea.

Feriți-vă de aceste persoane care, chiar dacă aparent, cu toate veșmintele, hainele lor religioase, semnele distinctive, par să indice o apropiere de Domnul, Dumnezeul vieții, în realitate sunt agenți ai morții. Iar singura dată când Isus îi condamnă pe oameni, o face cu aceste autorități religioase. Isus continuă: „Ei vor primi o condamnare mai aspră”.

Care este condamnarea? Că Isus le va lua via pe care Dumnezeu le-a încredințat-o, adică va scoate poporul din ghearele lor, din aviditatea lor. Și apoi evanghelistul ne prezintă un Isus care explică ceea ce a anticipat verbal. „Așezat în fața vistieriei”, care este adevăratul Dumnezeu al templului, locul unde erau puse ofertele, adevăratul Dumnezeu adorat de cărturari, „privea cum arunca mulțimea monede în cutia darurilor. Mulți bogați aruncau mult”.

Cei bogați susțin o instituție care nu denunță nedreptatea bogăției, ci chiar o sprijină. Deci bogații susțin un astfel de sistem. „Dar, venind şi o văduvă săracă…”. Pentru a înțelege ceea ce urmează, trebuie să știm că, potrivit cărții Deuteronomului, în capitolul 14, începând de la versetul 28, se spune că trebuiau întreținute văduvele și orfanii cu veniturile templului, adică persoanele care aveau cea mai mare nevoie de ajutor.

Aici vom vedea acum că se întâmplă contrariul. Tocmai cărturarii sunt aceia care, în lăcomia lor, fac în așa fel încât văduvele să fie acelea care întrețin acest templu, această lipitoare care este vistieria templului, considerat drept loc al prezenței lui Dumnezeu.

„Dar, venind şi o văduvă săracă, a pus două monede mici, care fac un ban”, cele mai mici monede, de foarte mică valoare. „Atunci, chemându-i la sine pe discipolii săi…”. Isus trebuie să-i cheme mereu pe discipolii săi, ei sunt departe. Nu este atât o distanță fizică, cât una spirituală. Și „le-a spus: « Adevăr vă spun…»”. Dacă mai devreme evanghelistul vorbea despre învățătură, acum introduce cuvântul „adevăr”, deci acestea sunt învățături valabile pentru totdeauna chiar și pentru comunitatea creștină.

Iar Isus nu face un elogiu al văduvei, ci plânge pentru această victimă a instituției religioase, a avariției, a lăcomiei autorității religioase, care exploatează poporul pentru propriile interese. Cu siguranță nu o arată, sunt deștepți, pare că totul se face pentru slava lui Dumnezeu, în realitate se face doar pentru burtica lor.

„Adevăr vă spun: această văduvă săracă a pus mai mult decât au pus toți ceilalți în caseta pentru ofrande. Într-adevăr, toți au pus din surplusul lor, dar ea, în mizeria ei, a pus tot ce mai avea pentru a trăi”, adică întreaga ei viață.

Femeia, văduva, este imaginea poporului exploatat în numele lui Dumnezeu. Deci nu este o laudă, ci o jelire. Apoi… Textul nu se află în pasajul liturgic, dar trebuie citit pentru a-l completa. Apoi unul dintre ucenici îi atrage atenția lui Isus asupra măreției templului și spune: „Învățătorule, iată ce pietre strălucitoare și ce construcții splendide!”. Și apoi sentința lui Isus: „O instituție care îi exploatează pe săraci pentru propriul interes, o instituție care, în loc să comunice viața, o ia, nu are dreptul să existe”.

Și iată cuvintele lui Isus: „Nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată”.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice