Aceasta a făcut-o Isus ca început al semnelor

Duminica a 2-a de peste an – 20 ianuarie 2013

Aceasta a făcut-o Isus ca început al semnelor, în Cana Galileii – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În acel timp, s-a făcut o nuntă în Cana Galileii și mama lui Isus era acolo. A fost chemat și Isus cu discipolii lui.
Întrucât se terminase vinul, mama lui Isus i-a zis: «Nu mai au vin». Dar Isus i-a spus: «Ce ne privește pe mine și pe tine, femeie; încă nu a venit ceasul meu». Mama lui Isus le-a spus slujitorilor: «Faceți tot ce vă va spune».
Erau acolo șase amfore de piatră puse pentru purificarea iudeilor, fiecare de două sau trei măsuri. Isus le-a zis: «Umpleți vasele cu apă!». Iar ei le-au umplut până sus. Atunci le-a zis: «Scoateți acum și duceți stolnicului nunții!». Ei i-au dus. Când a gustat stolnicul apa devenită vin – și el nu știa de unde este, dar slujitorii care o aduseseră știau – stolnicul l-a chemat pe mire și i-a spus: «Orice om pune vinul cel bun la început, iar când s-au îmbătat, pe cel mai slab. Tu ai ținut deoparte vinul cel bun până acum!». Aceasta a făcut-o Isus ca început al semnelor, în Cana Galileii. El și-a arătat gloria, iar discipolii lui au crezut în el.

Ioan 2,1-11

Spre sfârșitul prologului la Evanghelia sa, Ioan spune că „Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul”, expresie care indică iubirea fidelă a lui Dumnezeu, „au venit prin Isus”. Deci evanghelistul anunță o schimbare de alianță. Moise, slujitorul Domnului, impusese o alianță între slujitori și Domnul lor, bazată pe supunerea față de legea sa. Isus, care nu este slujitorul lui Dumnezeu, ci fiul lui Dumnezeu, va propune un nou legământ între fii și Tatăl lor, bazat pe îmbrățișarea și asemănarea cu iubirea sa.

Odată cu Isus, credinciosul nu mai este cel care se supune lui Dumnezeu respectând legile sale, ci cel care se aseamănă cu Tatăl îmbrățișând și practicând o iubire asemănătoare cu a lui.

În pasajul pe care îl examinăm acum, capitolul 2 din Ioan, evanghelistul anunță acest nou legământ. În ziua a treia… Este importantă această indicație deoarece reprezintă ziua alianței de pe Muntele Sinai, ziua în care Dumnezeu se manifestă prin lege.

A fost o nuntă. Legământul dintre Dumnezeu și poporul său a fost înfățișat de profeți cu imaginea nupțială, Dumnezeu era mirele și poporul era mireasa. În Cana Galileii și mama lui Isus era acolo. Mama lui Isus aparține acestei alianțe, Isus nu. Isus este invitat. Într-adevăr, a fost invitat la nuntă și Isus cu discipolii săi. Lipsind vinul… Un element caracteristic important al nunților este vinul.

Momentul important al nunții este atunci când mirele și mireasa beau din același potir cu vin, iar vinul reprezintă iubirea dintre soți, așa cum se vede în Cântarea Cântărilor. Ei bine, la această căsătorie lipsește cel mai important element, lipsește vinul, lipsește dragostea. Mama lui Isus i-a zis: „Nu mai au vin”. Mama, care reprezintă Israelul fidel, nu spune „Nu mai avem vin”, ci spune: „Nu mai au vin”.

Mama crede că Mesia, Cristos, dorește să dea o viață nouă legământului antic și de aceea îl invită să acționeze. Iar Isus i-a răspuns: „Femeie…”.

Un fiu nu se adresează niciodată mamei sale cu acest apelativ, „femeie”, care înseamnă soție, femeie căsătorită. Isus, în Evanghelia după Ioan, se adresează cu acest apelativ celor trei femei care reprezintă cele trei mirese ale lui Dumnezeu: mamei, care reprezintă mireasa mereu fidelă, samaritencei, mireasa adulteră pe care mirele a recucerit-o cu o ofertă de iubire și mai mare, și în fine Mariei Magdalena, care reprezintă mireasa noii comunități.

Femeie, ce vrei de la mine? Încă nu a sosit ceasul meu. Isus îi indică mamei nevoia de a lăsa trecutul deoparte. Lucrarea lui Isus nu se sprijină pe vechile instituții, ci aduce o noutate radicală în relația dintre Dumnezeu și om, care nu poate fi contemplată în vechea alianță.

Și în orice caz, ceasul lui Isus va fi ceasul morții. Acest nou legământ va fi ratificat pe cruce. Mama lui le-a spus slujitorilor, iar aici evanghelistul reproduce în cuvintele mamei ceea ce poporul i-a spus lui Moise în vederea anunțării alianței. Poporul spusese: „Vom face tot ce a zis Domnul!”, iar mama le spune slujitorilor: „Faceți tot ce vă va spune!”.

În centrul pasajului se află motivul care explică de ce lipsește vinul, de ce lipsește iubirea. Erau acolo șase amfore, numărul șase indică ceea ce este incomplet, de piatră, ca tablele legii, pentru purificarea iudeilor (în Evanghelia după Ioan, termenul „iudei” se referă întotdeauna la autoritățile religioase, nu la oameni). Dacă legământul dintre Dumnezeu și popor era bazat pe respectarea legilor, a preceptelor, se întâmpla ca aceasta să creeze doar sentimente de vinovăție în cei care nu reușeau să le îndeplinească, în cei care nu respectau și nu reușeau să practice toate normele legii.

Acest lucru îi făcea să se simtă întotdeauna nedemni. Într-o relație cu Dumnezeu în care omul se simte mereu vinovat, mereu nevrednic, mereu cu sentimente tot mai mari de inadecvare, cum poate el să experimenteze iubirea lui Dumnezeu?

Așadar, iată, aici, în centrul pasajului, evanghelistul plasează aceste șase amfore de piatră pentru purificarea iudeilor, conținând fiecare de la optzeci până la o sută douăzeci de litri, adică aproximativ șase sute de litri, o măsură disproporționată, pentru a indica faptul că poporul se simte mereu vinovat și mereu are nevoie de purificare, de a cere iertare.

Iar Isus le-a zis: „Umpleți amforele cu apă!”. Amforele sunt goale, deci sunt inutile, prin urmare purificarea printr-un ritual exterior este inutilă. Purificarea nu se face printr-un ritual exterior omului, apa, ci prin schimbarea interiorității omului prin intermediul experienței iubirii necondiționate a lui Dumnezeu pe care Isus îi va face acum să o trăiască.

Iar ei le-au umplut până la refuz. El le-a spus din nou: „Scoateți acum și duceți celui ce dirijează ospățul!”. Aceste banchete care durau zile întregi erau prezidate de cel care se numea arhitriclin, care aici, în această Evanghelie, îi reprezintă pe conducătorii religioși ai poporului. Cei care trebuiau să asigure binele oamenilor nu își dau seama de lipsa iubirii.

Și ei i-au dus. Cum a gustat apa devenită vin… Amforele nu vor conține niciodată vinul, expresie a iubirii lui Isus, ci – după cum va spune mai târziu evanghelistul – apa devine vin când iese din amfore. Cum a gustat apa devenită vin, cel care dirija banchetul – care nu știa de unde vine, dar știau slujitorii care luaseră apa – l-a chemat pe mire și l-a certat: „Orice om pune vinul cel bun la început, iar când s-au îmbătat, pe cel mai slab. Tu însă ai ținut deoparte vinul cel bun până acum”.

Pentru arhitriclin, mai marele meselor, binele și frumosul aparțin trecutului, vechiului legământ. El este uimit de faptul că frumosul și binele trebuie încă să vină. Pentru aceasta îl mustră pe mire, pentru această ordine neobișnuită a vinurilor. Mai întâi se servește vinul cel bun, iar când oamenii sunt deja chercheliți, se servește vinul de calitate mai proastă. Prin urmare, pentru autoritățile religioase binele aparține trecutului.

Concluzia: Aceasta a făcut-o Isus ca început al semnelor, în Cana Galileii. El și-a arătat gloria. În această propunere și în această ofertă a noii alianțe, Isus își manifestă slava, așa cum Dumnezeu și-a manifestat slava pe Sinai. În vechiul legământ, gloria lui Dumnezeu se manifesta prin lege, în noul legământ printr-o ofertă continuă și crescândă de iubire. În prima alianță omul trebuia să merite iubirea lui Dumnezeu, în noua alianță acest vin este dat în dar. Iubirea lui Dumnezeu nu se uită la meritele oamenilor, ci la nevoile lor.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici