A venit şi s-a stabilit la Cafarnaum

Duminica a 3-a de peste an – 22 ianuarie 2017

A venit şi s-a stabilit la Cafarnaum, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaía – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Matei 4, 12-23

În acel timp, auzind că Ioan a fost dat să fie închis, Isus a plecat în Galileea. Și, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască la Cafarnaum, care este pe malul mării, în ținuturile lui Zabulon și Neftali, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaía, care zice: «Pământ al lui Zabulon și pământ al lui Neftali, pe drumul spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor! Poporul care stătea în întuneric a văzut o lumină mare, iar celor care stăteau în regiunea și în umbra morții le-a răsărit o lumină».

De atunci a început Isus să predice și să spună: «Convertiți-vă: s-a apropiat împărăția cerurilor!».

Umblând de-a lungul Mării Galileii, a văzut doi frați: pe Simon, cel numit Petru, și pe Andrei, fratele lui, aruncând plasa în mare, căci erau pescari, și le-a spus: «Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni!». Iar ei, părăsind îndată năvoadele, l-au urmat. Plecând de acolo, a văzut alți doi frați, pe Iacob, fiul lui Zebedeu, și pe Ioan, fratele lui, în barcă, împreună cu Zebedeu, tatăl lor, reparându-și năvoadele, și i-a chemat. Iar ei, părăsind îndată barca și pe tatăl lor, l-au urmat.

El străbătea toată Galileea, învățând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăției și vindecând orice boală și orice suferință în popor.

Matei 4, 12-23

După episodul ispitirilor din pustiu, ispite care nu s-au epuizat în acea perioadă, ci care vor continua pe tot parcursul vieții lui Isus, evanghelistul, începând de la capitolul patru, versetul 12, prezintă începutul activității lui Isus. Să citim.

„Când Isus a aflat că Ioan a fost arestat…”. Evanghelistul aruncă o lumină sinistră asupra activității lui Isus. Iată ce se întâmplă când inviți la schimbare: cei puternici nu vor să se schimbe, vor să păstreze, dar stupiditatea puterii este că, atunci când înăbușă o voce, pentru că este incomodă, Domnul ridică una și mai puternică. Deci, după ce l-au făcut pe Ioan să tacă, iată că vine Isus.

„S-a retras…”. Acest verb indică întotdeauna o retragere în raport cu un pericol. „În Galileea, părăsind Nazaretul, și s-a dus să locuiască la Cafarnaum, pe malul mării, în ținuturile…”, iar aici există o incongruență, „lui Zabulon și Neftali…”. Dar Cafarnaumul este pe teritoriul lui Neftali, cum de scrie evanghelistul că este teritoriul lui Zabulon? Pentru că, după stilul literar al rabinilor, Matei, care era probabil un cărturar, vrea să introducă o profeție, un pasaj din profetului Isaía care îi este drag. De fapt, el spune: „Ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaía”. Această profeție este o promisiune de eliberare din situația de asuprire, de dominație din partea asirienilor: „Pământ al lui Zabulon și pământ al lui Neftali…”. Iată de ce a spus asta. A spus-o mai devreme. „Pe drumul spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor!”. În timp ce Iudeea, regiunea care are Ierusalimul, cetatea sfântă, își ia numele de la Iuda, unul dintre întemeietorii triburilor lui Israel, acest teritoriu este atât de disprețuit de profet încât nu are nume, el îl numește districtul păgânilor. District în ebraică se spune ghelil, de unde termenul Galileea.

„Galileea neamurilor! Poporul care locuia în întuneric a văzut o lumină mare, celor care locuiau în regiunea și în umbra morții, le-a răsărit o lumină”. Evanghelistul anticipează ceea ce va fi mai târziu activitatea discipolilor, pe care Isus îi va invita să fie lumina lumii.

„De atunci a început Isus să predice și să spună: «Convertiți-vă…»”. Primele cuvinte ale lui Isus sunt o invitație la schimbare, o schimbare de mentalitate care să aibă apoi un impact asupra comportamentului. „Pentru că împărăția cerurilor…”. Mesajul lui Isus nu este, nu privește o împărăție în ceruri, ci o împărăție a cerurilor. „Ceruri” înseamnă Dumnezeu, împărăția lui Dumnezeu, societatea alternativă pe care Isus a venit să o inaugureze. „Este aproape”. De ce nu spune că este deja prezentă? De ce este aproape? Pentru că această împărăție va deveni realitate odată cu proclamarea fericirilor, iar prima fericire a lui Isus este „fericiți cei săraci pentru duh, pentru că a lor este împărăția cerurilor”. Nu este o promisiune a viitorului, ci o posibilitate pentru prezent. Când există o comunitate, chiar și mică, care acceptă să împărtășească ceea ce este, ceea ce are, începe împărăția cerurilor, adică Dumnezeu conduce aceste persoane, aceste comunități. Iar Dumnezeu nu conduce emițând legi pe care oamenii trebuie să le respecte, ci comunicându-le în mod intim spiritul său, însăși capacitatea lui de a iubi.

„În timp ce umbla de-a lungul Mării Galileii, a văzut doi frați”. Este important acest aspect al fraților, pentru că a fi frați va fi apoi caracteristica comunității lui Isus. „Pe Simon, numit Petru, și pe Andrei, fratele său”. Iar acești frați au nume de origine greacă, deci înseamnă o familie mai lărgită, mai liberă mental. Simon, primul, este cunoscut după porecla lui, care indică îndărătnicie, încăpățânare, Petru, și anume tare de cap. „Care aruncau năvoadele în mare”. Iar aici evanghelistul face apoi un comentariu de prisos: „căci erau pescari”. E clar că sunt pescari, dacă aruncau năvoadele în mare… De ce subliniază evanghelistul, aparent inutil, că erau pescari? Pentru că în realitate se referă la profetul Ezechiel care, în capitolul 47, are o profeție în care indică, în vremurile lui Mesia, un pescuit abundent pentru pescari.

„Și le-a spus: «Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni»”. Aceasta este invitația pe care Isus o adresează. Isus nu îi invită pe cei pe care îi cheamă să fie păstori, el este singurul păstor, ci pescari de oameni. Ce înseamnă a pescui oameni? Este bine cunoscut faptul că pescuitul peștilor înseamnă scoaterea peștelui din habitatul său vital, apa, pentru a-i da moartea, în interesul propriu, în avantajul propriu. A pescui oameni înseamnă în schimb a-i salva, a-i scoate din apa care le poate aduce moartea, și nu pentru propriul interes, ci pentru interesul lor. Este interesant faptul că Isus, chemându-i pe discipolii săi, nu alege călugări, persoane evlavioase, membri ai preoției, pe cei puternici, pe teologii care erau pe vremea aceea, ci alege oameni normali, din afara sferei religioase, pentru că trebuie să comunice viață, iar cei care trăiesc sub cupola religiei nu au viață și nu o pot comunica.

„Iar ei, părăsind îndată năvoadele, l-au urmat. Mergând mai departe, a văzut alți doi frați, pe Iacob, fiul lui Zebedeu, și pe Ioan, fratele lui”. Vedem cât de des subliniază evanghelistul faptul de a fi frați. Acești doi frați au în schimb un nume strict ebraic, deci înseamnă o familie cu respectarea mai strictă a religiei și a legilor lui Israel. „În barcă, împreună cu Zebedeu, tatăl lor”. Apare tatăl. „Reparându-și năvoadele, și i-a chemat”. Deci este o familie deja structurată în manieră ierarhică, iar acest lucru îl vom vedea în întreaga Evanghelie.

„Iar ei, părăsind îndată barca și pe tatăl lor, l-au urmat”. L-au părăsit pe părintele lor, pentru că în comunitatea lui Isus nu există părinți: unicul părinte este Părintele din ceruri. Dar din păcate nu și-au părăsit mama, iar mama va fi o sursă de necazuri pentru acești doi frați, din cauza ambiției ei, care va risca să aducă dezbinarea, schisma în comunitatea lui Isus.

„Isus străbătea toată Galileea, învățând în sinagogile lor, vestind evanghelia împărăției…”. Evanghelistul, pentru activitatea lui Isus, folosește două verbe diferite: în sinagogi Isus învață. A învăța înseamnă a lua din bogăția tradiției lui Israel, din depozitul Bibliei vechiului testament; dar, pentru a le vesti celorlalți, celor din afara Israelului, păgânilor, folosește verbul „a predica”, care indică ceva nou. Și ce predică, ce anunță Isus? Evanghelia. Este pentru prima dată când termenul Evanghelie, veste bună, apare în această carte. Și care este vestea bună? Vestea bună a împărăției este că Isus face acest lucru vindecând tot felul de boli și infirmități ale poporului. Atenția lui Dumnezeu este pentru infirmități, pentru popor. Efectul împărăției este de a aduce tandrețea lui Dumnezeu fiecărei făpturi, în special celor mai nevoiași, celor mai suferinzi.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice