A strălucit fața lui ca soarele

Duminica a 2-a din Postul Mare – 16 martie 2014

A strălucit fața lui ca soarele – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi OSM

Matei 17, 1-9

În acel timp, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob și pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt și i s-a schimbat înfățișarea înaintea lor: fața lui a strălucit ca soarele și hainele lui au devenit albe ca lumina. Și iată că le-au apărut Moise și Ilie, care vorbeau cu Isus!

Petru, luând cuvântul, i-a spus lui Isus: «Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise și una pentru Ilie». Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor luminos și iată că un glas din nor spunea: «Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulțumirea mea; de el ascultați!».

Auzind, discipolii au căzut cu fața la pământ și s-au înspăimântat foarte mult. Dar, venind Isus, și atingându-i, le-a zis: «Ridicați-vă și nu vă temeți!». Ridicându-și ochii, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur.

Pe când coborau de pe munte, Isus le-a poruncit: «Să nu spuneți nimănui ceea ce ați văzut până când Fiul omului nu va fi înviat din morți!».

Matei 17, 1-9

Evanghelistul Matei prezintă răspunsul lui Isus la ispitirile din pustiu. A treia, ultima ispitire din pustiu, a fost atunci când diavolul îl dusese pe Isus pe un munte înalt – muntele înalt arată condiția divină – oferindu-i toate împărățiile și slava lumii. Adică invitația, seducția, ispitirea față de Isus de a cuceri condiția divină, obținând puterea pentru a domina.

Pentru a înțelege această ispitire trebuie să ne amintim că, la vremea aceea, toți cei care dețineau puterea se considerau de condiție divină, cum ar fi faraonul care era un Dumnezeu, împăratul roman care era fiul unui Dumnezeu… Deci diavolul îi oferă lui Isus condiția divină prin putere. Ei bine, episodul Schimbării la Față este răspunsul lui Isus la această ispitire.

Să vedem capitolul 17 din Evanghelia după Matei. După șase zile… Indicația este prețioasă. „După șase zile” ne amintește de două evenimente importante: crearea omului în cartea Genezei și când Dumnezeu își manifestă gloria pe muntele Sinai. Deci numărul „șase zile” amintește de două lucruri: crearea omului și slava lui Dumnezeu. Evanghelistul vrea să demonstreze că, în Isus, se manifestă plinătatea creației și, odată cu ea, gloria lui Dumnezeu. Și vom vedea de ce. Isus i-a luat cu el pe Petru… Discipolul este prezentat cu porecla lui negativă, care înseamnă „obstinatul, încăpățânatul”. Pe Iacob şi pe Ioan. Ei sunt cei trei discipoli dificili, sunt cei care îl ispitesc la putere.

Când Isus va anunța că la Ierusalim va fi omorât, Iacob și Ioan vor fi cei care îi vor cere să împărtășească cele mai importante poziții cu ei. Ei bine, Isus îl ia cu el pe Petru… Iar Petru, în episodul anterior, fusese obiectul celei mai violente denunțări, al celui mai violent epitet adresat de Isus unuia dintre discipolii săi. Isus la numit „Satană”. „Pleacă, Satană!” Aceleași cuvinte cu care Isus respinsese ispitirile din pustiu.

Dar lui Petru îi dă o șansă: „Pleacă, Satană, întoarce-te în spatele meu!”, pentru că Petru voia să-i arate el calea lui Isus și, mai presus de toate, Petru respingea ideea morții lui Isus, căci pentru Petru moartea era sfârșitul a toate. Deci Isus îl ia acum pe Satana cu el și răspunde ispitirii lui Petru și celei din pustiu.

Și i-a dus deoparte… Când găsim formula „deoparte”, este un termen tehnic folosit de evangheliști care înseamnă întotdeauna ostilitate, neînțelegere din partea discipolilor sau a altora, față de Isus și mesajul său. Pe un munte înalt… Iată, așa cum diavolul îl dusese pe Isus pe un munte foarte înalt, iată că Isus îl duce pe diavolul său, pe ispititorul său, Petru, pe un munte înalt, locul condiției divine.

Și i s-a schimbat înfățișarea înaintea lor… Condiția divină, pentru Isus, nu se obține prin putere, ci prin iubire, nu prin dominare, ci prin slujire, nu prin luarea vieții, ci prin oferirea propriei vieți. Efectul acestei orientări a vieții spre binele altora este transformarea. Moartea pentru Isus nu diminuează persoana, ci este cea care o transformă. Deci moartea este o transformare a individului. I s-a schimbat înfățișarea înaintea lor: fața lui a strălucit ca soarele. Acest lucru arată condiția divină.

Isus spusese că „cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor”, iar hainele lui au devenit albe ca lumina. Sunt culorile îngerului care vestește învierea. Deci în Isus se manifestă efectele învierii; moartea nu distruge viața, ci este ceea ce îi permite să înflorească într-o formă nouă, deplină, completă și definitivă. O formă care nu poate fi atinsă în existența pământească.

Și iată că le-au apărut Moise și Ilie. Moise și Ilie reprezintă Legea și respectiv Profeții, ceea ce noi numim Vechiul Testament, care vorbeau cu el. Moise și Ilie sunt cele două personaje care, în Vechiul Testament, au vorbit cu Dumnezeu, iar acum vorbesc cu Isus. Ei nu au nimic de spus discipolilor. Aici traducerea spune „luând cuvântul”, în schimb evanghelistul scrie „a reacționat”, deci este o reacție.

Petrul… Articolul hotărât amintește de atitudinea încăpățânată a acestui discipol. A reacționat Petrul și i-a spus lui Isus: Doamne, e frumos că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise și una pentru Ilie. Există o sărbătoare în Israel care este atât de importantă încât nu are nevoie să fie numită, este pur și simplu numită „sărbătoarea”; este sărbătoarea prin excelență, chiar mai importantă decât Paștele. Este Sărbătoarea Corturilor care comemorează eliberarea din sclavia egipteană, iar în această săptămână, între septembrie și octombrie, oamenii locuiau în corturi. Ei bine, în amintirea eliberării din vechime, oamenii așteptau și sperau să se arate și să vină eliberatorul.

Deci, Mesia avea să se manifeste în timpul Sărbătorii Corturilor. Așadar, iată că Petru își continuă rolul de ispititor, Satana lui Isus. De ce? Ce face el? El spune: dacă vrei, voi face aici trei corturi. Era sărbătoarea în care Mesia avea să se arate… Și să observăm ordinea acestor corturi: unul pentru tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie. Atunci când sunt trei personaje, cel mai important este întotdeauna în centru. Pentru Petru, important este Moise, nu Isus.

Petru îl recunoaște în Isus pe Mesia, dar un Mesia în conformitate cu linia respectării legii impuse de Moise. Mesia avea să fie un pios devot care respectă toate regulile legii și, mai presus de toate, ca Ilie. Ilie a fost profetul zelos, poate prea zelos, care a măcelărit personal patru sute cincizeci de preoți ai unei alte zeități. Așadar, Mesia pe care îl vrea Petru este acesta: unul care să respecte legea și să o impună prin violență, ca Ilie.

Pe când mai vorbea încă, iată că un nor… ​​Norul, în Vechiul Testament, este imagine a prezenței divine. L-a acoperit cu umbra lui. Deci Dumnezeu nu este de acord cu ceea ce spune Petru. El încă vorbea, deci Domnul îl întrerupe pe Petru. Și iată un glas care spunea… Este glasul lui Dumnezeu. Acesta este Fiul meu. „Fiul” înseamnă cel care se aseamănă cu Tatăl prin comportament. Mai mult decât atât: cel iubit, care înseamnă moștenitorul, cel care moștenește totul, deci cel care are totul de la Tatăl.

În el mi-am pus mulțumirea. Este exact aceeași expresie pe care Dumnezeu a pronunțat-o asupra lui Isus în momentul botezului său. Evanghelistul vrea să demonstreze în acest fel care este efectul botezului. La botez, Isus și-a luat angajamentul să manifeste fidelitatea față de iubirea Tatălui, chiar și cu prețul vieții sale. Răspunsul lui Dumnezeu la acest angajament este o viață care este capabilă să depășească moartea. Moartea nu distruge persoana, ci o potențează.

Și apoi iată imperativul: de el ascultați! Deci nu trebuie să asculte nici de Moise și, cu atât mai puțin, nici de Ilie; de el trebuie să asculte, numai de Isus. Moise și Ilie sunt relativizați și puși în relație cu învățătura, cu viața lui Isus. Ceea ce concordă cu Isus din Lege sau din Profeți, este bine primit, ceea ce se distanțează sau este contrar, este omis.

Reacția discipolilor. Auzind aceasta, discipolii au căzut cu fața la pământ… A cădea cu fața la pământ este un semn de înfrângere, de eșec, deci ei simt că au eșuat. Nu este acesta Mesia pe care ei îl urmează. Și au fost cuprinși de o mare teamă. Deci se simt învinși pentru că Mesia pe care ei îl urmează este Mesia care nu moare, care triumfă; în schimb trebuie să dea dreptate cuvintelor lui Isus care anunțase că la Ierusalim va muri.

Pentru ei este un semn de înfrângere și acum le este și frică de reacția pe care ar putea să o aibă Isus, care a fost atât de contrazis de ei. Dar Isus s-a apropiat, i-a atins… Așa cum a făcut cu cei bolnavi și cu morții. Și le-a zis: „Ridicați-vă și nu vă temeți!”. Răspunsul lui Isus este întotdeauna o comunicare a vieții. Ridicându-și ochii, n-au văzut pe nimeni… Petru, Iacob și Ioan încă îl caută pe Moise și pe Ilie, pentru că este trecutul, este tradiția. Tocmai asta le dă lor siguranță; deci caută o confirmare a valorilor din trecut. Dar n-au văzut pe nimeni decât pe Isus singur. De acum înainte, ei vor trebui să se bazeze numai pe Isus, și să nu se mai bazeze pe Moise și pe legea lui sau pe zelul profetic al lui Ilie.

Pe când coborau de pe munte, Isus le-a poruncit: „Să nu spuneți nimănui ceea ce ați văzut până când Fiul omului nu va fi înviat din morți!”. Această imagine a unui Isus care trece prin moarte, o moarte care nu numai că nu-l distruge, ci îl potențează, putea să fie interpretată în mod greșit ca un semn triumfalist de către discipolii săi. Ei încă nu știu că Isus va dobândi această condiție trecând prin moartea cea mai infamă, cea rezervată celor blestemați de Dumnezeu, moartea unui răstignit.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice