A început să-i trimită

Duminica a 15-a de peste an – 12 iulie 2015

A început să-i trimită – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Marcu 6,7-13

În acel timp, Isus i-a chemat pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate. Le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât un toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani la brâu, ci să fie încălțați cu sandale și să nu poarte două tunici.

Apoi le-a spus: «Dacă intrați într-o casă, rămâneți acolo până când veți pleca din locul acela, iar dacă nu veți fi primiți în vreun loc și nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturați praful de pe picioarele voastre ca mărturie împotriva lor».

Ei au plecat și au proclamat ca lumea să se convertească. Și alungau mulți demoni, ungeau cu untdelemn mulți bolnavi și-i vindecau.

Marcu 6,7-13

După insuccesul lui Isus în timpul predicii în sinagogă, unde a fost întâmpinat cu scepticism și Isus însuși se uimește de neîncrederea lor, el îi asociază activității sale pe cei doisprezece. Cei doisprezece sunt discipolii care reprezintă noul Israel, care era compus întocmai din cele douăsprezece triburi.

„Isus începe să-i trimită”, scrie Marcu, „doi câte doi”, pentru că ei sunt o comunitate, nu se prezintă ca lideri sau purtători ai unui mesaj, ci trebuie să fie o comunitate care trăiește acest mesaj. Și „le dă putere asupra spiritelor impure”. Spirit înseamnă energie, forță; când această forță vine de la Dumnezeu se numește sfântă, nu numai datorită calității, ci și datorită activității care îl separă pe om de sfera răului și a păcatului și îl atrage în cea a binelui. Când aceste energii provin din alte realități decât Dumnezeu, sau chiar contrare lui Dumnezeu, sunt numite impure pentru că îl rețin și îl mențin pe om în sfera impurității, adică a imposibilității de a comunica cu Dumnezeu – conform culturii timpului.

„Și le-a poruncit”. Este singura dată când Isus poruncește ceva în această Evanghelie, deci trebuie să fie un lucru foarte important, pe care trebuie să-l luăm în serios. Ce poruncește Isus? Isus ordonă „să nu ia pentru călătorie nimic altceva decât un toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani la brâu”.

De ce asta? Pentru că viața discipolilor trebuie să arate adevărul vestirii. Nu putem să mergem să anunțăm vestea cea bună a lui Isus, care este o veste în care omul se încrede pe deplin în Dumnezeu și în ceilalți, un mesaj de renunțare la ambiție, dacă apoi propriul comportament, propria îmbrăcăminte, propriul stil de viață îl contrazic. Deci viața vestitorului mesajului trebuie să demonstreze adevărul.

Deci Isus, care este în mod normal moderat în descrieri, face aici o expunere foarte detaliată, chiar și în privința modului de a se îmbrăca al acestor discipoli; spune „să fie încălțați cu sandale” – sandalele da, pentru că trebuie să meargă foarte mult – dar „să nu poarte două tunici”. A avea două tunici era un lux al celor bogați. Așadar, discipolii nu trebuie să dezmintă prin comportamentul lor vestirea acestei iubiri universale a unui Dumnezeu care se pune în slujba altora.

Apoi Isus îi invită pe acești discipoli să fie liberi de grijile economice, să se încreadă complet; spune că trebuie să fie liberi și în interior, și, într-adevăr, spune: „oriunde veți intra în vreo casă, rămâneți acolo până când veți pleca din locul acela”. De ce această indicație? Pentru că evreii atunci când călătoreau căutau adesea ospitalitate numai în casele altor evrei, nu mergeau în casele păgânilor. De ce? Pentru că era impură casa unui păgân. Sau nu se duceau în casele evreilor despre care nu știau că sunt pe deplin atenți la regulile de puritate și impuritate în ceea ce privește alimentele.

Ei bine, Isus le cere să fie liberi: în casa în care intrați, indiferent dacă cei din casă respectă normele religioase sau nu, rămâneți acolo. Deci trebuie să fii liber ca să poți elibera. „Dar”, îi avertizează Isus, „dacă nu veți fi primiți în vreun loc și nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturați praful de pe picioarele voastre”. Acesta era un gest simbolic pe care îl făceau evreii, când se întorceau de pe un teritoriu păgân, înainte de a intra în Israel; scuturau praful de pe sandale pentru a nu aduce nici măcar o fărâmă de pământ păgân, pământ necurat în țara sfântă. Deci evanghelistul indică faptul că cei care nu-i primesc pe acești vestitori ai mesajului ar trebui să fie tratați ca păgâni.

Păgâni, așadar, nu sunt cei care nu cred sau care cred într-o altă religie, ci cei care nu primesc în casă, cei care nu oferă ajutor. Cei care nu reflectă în conduita lor iubirea universală a lui Dumnezeu sunt păgâni. Deci Isus îi trimite pe discipoli să anunțe acest mesaj al veștii bune, iar cei care nu-l primesc trebuie tratați ca păgâni; prin urmare, a fi „păgân” nu depinde de Dumnezeul în care crezi, ci de atitudinea de primire și ospitalitate.

„Iar ei au plecat”. Iată, aici trebuie să ne întrebăm: dar au făcut ceea ce Isus le-a spus să facă sau nu? Pentru că Isus nu i-a invitat pe discipoli să predice convertirea, iar convertirea era eventual pentru împărăția cerurilor; nu i-a invitat să-i alunge pe demoni, ci le-a dat putere asupra spiritelor necurate, ceea ce este un alt lucru, și nici să-i ungă pe bolnavi cu ulei, etc.

Discipolii nu au făcut ceea ce Isus le-a spus. Și, într-adevăr, vom vedea mai departe în această Evanghelie că Isus îi va chema deoparte și îi va împiedica să vestească un mesaj pe care el nu l-a autorizat.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice