A fost condus de Duh în pustiu și ispitit de diavol

Duminica 1 din Postul Mare – 17 februarie 2013

A fost condus de Duh în pustiu și ispitit de diavol – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Luca 4,1-13

În acel timp, Isus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan și a fost dus de Duh în pustiu timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol. Nu a mâncat în zilele acelea și, când ele s-au sfârșit, i-a fost foame. Atunci diavolul i-a zis: «Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine». Însă Isus i-a răspuns: «Este scris: „Nu numai cu pâine va trăi omul”».

Ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii și diavolul i-a spus: «Îți voi da toată autoritatea și gloria lor, pentru că mie mi-a fost dată și o dau cui vreau. Deci, dacă tu mă vei adora, a ta va fi toată». Răspunzând, Isus i-a spus: «Este scris: „Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora și numai lui îi vei sluji”».

L-a dus apoi în Ierusalim și l-a așezat pe coama templului și i-a spus: «Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, căci este scris: „Le va porunci îngerilor săi în privința ta ca să te păzească” și: „Te vor ține pe mâini ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră”». Însă Isus, răspunzându-i, i-a zis: «S-a spus: „Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!”».

Și, după ce a terminat toată ispitirea, diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un anumit timp.

Luca 4,1-13

Odată cu prima duminică din Postul Mare, Biserica prezintă ispitele după Luca, din capitolul al patrulea, primele treisprezece versete.

Termenul „ispitire” în sine este corect, dar riscă să inducă în eroare interpretarea pe care a vrut să o dea evanghelistul. De fapt, vom vedea în curând că mai mult decât ispititor – ispita este o incitare la rău, la păcat sau ceva negativ – diavolul se propune ca un colaborator prețios al lui Mesia, unul care îl ajută.

Prin urmare, mai degrabă decât de „ispite”, ar trebui să vorbim de „seducții”, cu care diavolul vrea să îl amăgească pe Isus. Prima și ultima ispită sunt unite de expresia: „Dacă ești fiul lui Dumnezeu”. Diavolul nu pune la îndoială divinitatea lui Isus, ci îi cere lui Isus să-și folosească capacitățile în avantajul său. Așadar, ar fi mai bine să traducem și să interpretăm cu: „Dat fiind că ești fiul lui Dumnezeu”.

Prima ispită, după ce Isus n-a mâncat în pustiu timp de patruzeci de zile, diavolul spune: „Dacă ești fiul lui Dumnezeu”, adică „Dat fiind că ești fiul lui Dumnezeu, spune-i acestei pietre să se facă pâine”. Adică, folosește-ți capacitățile în avantajul tău!

Și Isus răspunde citând cartea Deuteronomului: „Nu numai cu pâine va trăi omul”. Ultima ispită este prezentată și aceasta cu expresia: „Dacă ești fiul lui Dumnezeu” sau „Dat fiind că ești fiul lui Dumnezeu”, iar de această dată Satana îl conduce la Ierusalim și îl pune în punctul cel mai înalt al templului, unde se credea că Mesia se va manifesta, și aici diavolul vorbește ca un învățător al legii.

De fapt, el alcătuiește un colaj de psalmi, printre care Psalmul 91, și îl invită să-l provoace pe Domnul. Iar Isus răspunde: „S-a spus: „Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!”. Și aici citatul este din cartea Deuteronomului.

Deci Isus refuză să ofere un semn spectaculos. Dar ispita sau seducția cea mai importantă, singura care nu este precedată de expresia „dacă ești fiul lui Dumnezeu”, și care îl privește pe fiecare om și este, din păcate, cea în care cad oamenii – mai ales cei ai bisericii –, este cea pusă în centru. Să o vedem.

„Diavolul l-a dus mai sus”, „sus” înseamnă condiția divină, „i-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii și i-a spus…”. Aceste afirmații ale lui Luca sunt importante. „Îți voi da toată această putere”. Deci puterea vine de la diavol, nu Dumnezeu, ci diavolul este cel care conferă puterea. „Și gloria lor”, adică bogăția.

Deci evanghelistul Luca este radical, puterea și slava ei, adică bogăția, nu vin niciodată de la Dumnezeu, ci întotdeauna de la diavol. Deci puterea este întotdeauna satanică, indiferent de cine o deține. „Pentru că mie mi-a fost dată și o dau cui vreau”. Iată confirmarea că puterea vine de la diavol și el este cel care o dă pe baza unei anumite condiții: „Deci, dacă tu te vei prosterna în adorație înaintea mea, a ta va fi toată”.

Așadar, seducția nu este precedată de premisa că Isus este fiul lui Dumnezeu, deoarece este o ispită valabilă pentru fiecare om și este ispita puterii, pe care Isus o respinge în mod absolut și de această dată, citând cartea Deuteronomului: „Este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora și numai lui îi vei aduce cult»”.

Prin urmare, evanghelistul este radical. Puterea este diabolică indiferent de cine o deține. Dar atunci care este caracteristica credinciosului în cadrul comunității? Trebuie să facem distincția în Evanghelii între autoritate și putere. Autoritatea este un serviciu bazat pe propria competență, iar acest lucru este evanghelic. Cine are autoritate nu impune, ci propune, nu dirijează viața altora, ci slujește. Și mai presus de toate, scurtează distanța dintre cei care o exercită și cei care beneficiază de ea.

Este ca profesorul care predă, dar, punându-și cunoștințele la dispoziția elevului, este fericit dacă elevul ajunge la nivelul său și apoi își continuă drumul pe propriile picioare.

Dimpotrivă, puterea, care este întotdeauna diabolică, este dominarea unei persoane sau a unui grup de persoane asupra oamenilor pe baza a trei caracteristici care sunt căutate de cei care dețin puterea, într-un crescendo. Și ele sunt: ​​teama, ambiția și credulitatea. Teama înseamnă că o persoană se lasă dominată de frica pedepsei, a sancțiunii. Și asta îl face pe om un laș.

Puterea exercitată ca ambiție se manifestă prin recompensa care poate fi dată. Eu am capacitatea să îți ofer niște bani, titluri și, prin urmare, tu mi te vei supune. Și asta îl face pe om demn de dispreț. Dar orice om puternic, orice instituție a puterii, vrea să ajungă la al treilea nivel, cel de care nu se poate scăpa, pentru că lașul poate deveni curajos, cel vrednic de dispreț își poate recăpăta demnitatea, dar al treilea grad este cel al credulității.

Acest nivel se exercită atunci când puterea inculcă o ideologie care sporește puterea și prezintă obediența și supunerea ca un bine dezirabil, făcându-l pe om infantil.

Când omul este supus acestei a treia condiții de putere, pentru el nu există nicio speranță pentru că va vedea orice propunere a libertății ca un atac la propria sa siguranță. Și orice formă a puterii dorește să atingă acest al treilea nivel. În Evanghelii, aceasta este denunțată ca o acțiune satanică, o acțiune diabolică.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice