A face răul în numele lui Dumnezeu

A face răul în numele lui Dumnezeu, denaturând Cuvântul său

„Până când religiile nu vor avea curajul să recunoască și să declare oficial că textul sacru din care ele se inspiră, alături de pagini fără îndoială sublime, conține și elemente false, scorii care infectează măreția sa și otrăvește sufletul celor care își inspiră comportamentul dintr-o scriere considerată sacră, până când nu va exista acest pas, așa-numitele „religii ale Cărții” vor fi întotdeauna cauza suferinței și a morții în numele lui Dumnezeu…”. Pe ilLibraio.it reflecția, foarte actuală, a biblistului frate Alberto Maggi

CUVÂNTUL DOMNULUI? DEPINDE…

Până când religiile nu vor avea curajul să recunoască și să declare oficial că textul sacru din care ele se inspiră, alături de pagini fără îndoială sublime, conține și elemente false, scorii care infectează măreția sa și otrăvește sufletul celor care își inspiră comportamentul dintr-o scriere considerată sacră, până când nu va exista acest pas, așa-numitele „religii ale Cărții” vor fi întotdeauna cauza suferinței și a morții în numele lui Dumnezeu. Motivul, de fapt, pentru care orice crimă în numele lui Dumnezeu a fost permisă, justificată și chiar poruncită, este că „așa este scris”, iar scripturile sacre, din sursă de viață, sunt transformate în instrumente de suferință și moarte.

Dar nu este suficient să curățăm scripturile de elemente tribale arhaice, superstiții, tabuuri, ură etnică atavică, ci este necesar, de asemenea, ca ceea ce a fost scris să fie interpretat corect și continuu, altfel o înțelegere pur literală a scrierii în loc să comunice viață, poate provoca moartea, după cum a și-a dat seama apostolul Paul („Litera ucide”, 2 Cor 3,6).

Așa cum „cei care nu iubesc, nu l-au cunoscut pe Dumnezeu” (1 In 4,8), așa și tot ceea ce nu este pentru binele omului, nu vine de la Dumnezeu, chiar dacă așa este scris și îi este atribuit Domnului. Desigur, este nevoie de mult curaj pentru a face acest pas, și Isus l-a avut, plătind cu viața. Cristos a avut temeritatea să declare că nu tot ceea ce este scris în textele sacre vine de la Dumnezeu. De aceea nu a stabilit o carte, oricât de sacră ar fi, drept cod de conduită pentru credincioși, ci binele omului.

Pentru Isus nu este destul ca un text să fie considerat sacru, ci este necesar și ca omul să fie considerat sacru. Criteriul a ceea ce este bun și a ceea ce este rău, permis sau nepermis, nu se bazează pentru Isus pe respectarea sau nu a Cărții, ci pe practica iubirii. Acesta este motivul pentru care Isus a relativizat importanța Legii divine, atribuindu-i lui Moise, și nu lui Dumnezeu, anumite părți ale ei: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a permis Moise să vă repudiați soțiile; la început însă nu a fost așa” (Mt 19,8). Conform tradiției religioase, fiecare cuvânt al Legii venea de la Dumnezeu însuși. Moise a avut rolul simplu de executor al voinței lui Dumnezeu și era inadmisibil să se spună că unele părți proveneau de la Moise mai degrabă decât de la Domnul („Cei care asigură că Tora nu vine din cer, cel puțin în acel text și că Moise și nu Dumnezeu a spus… vor fi exterminați în această lume și în lumea care va veni”, Sanhedrin B. 99). Cea mai răsunătoare ciocnire dintre Isus și Carte a fost pe tema, foarte importantă pentru iudei, a regulilor purității rituale care erau considerate că provin direct de la Dumnezeu.

În Cartea Leviticului, considerată Cuvântul lui Dumnezeu, sunt enumerate animalele care pot fi mâncate pentru că sunt socotite pure și cele din care este interzis să mănânci întrucât sunt necurate (Lev 11). Pentru Isus, puritatea sau nu a individului nu constă în ceea ce mănâncă, ci în comportamentul său: „Nu înțelegeți că tot ceea ce intră în om din exterior nu-l poate face impur, pentru că nu-i intră în inimă, ci în stomac și apoi ajunge în hazna? … Ceea ce iese din om este ceea îl face pe om impur” (Mc 7,18-20), dezmințind, de fapt, cartea Leviticului („Astfel declara pure toate alimentele”, Mc 7,19). Prin urmare, textele sacre se revelează în sensul lor cel mai adevărat și profund numai atunci când sunt citite din perspectiva Spiritului care le-a inspirat, adică iubirea necondiționată a Creatorului față de creaturile sale. Din acest motiv, Cuvântul lui Dumnezeu se revelează doar celor care pun binele altora pe primul loc în viața lor. Când acest lucru nu se întâmplă, există riscul de a-i dezonora pe oameni pentru a-l onora pe Dumnezeu (Mc 7,10-12) și, pentru a fi credincioși textului scris, de a-l trăda pe omul cel viu.

Pr. Alberto Maggi, biblist, 19/06/2016

Sursa: ilLibraio.it

Aici toate articolele scrise de Alberto Maggi pentru ilLibraio.it.

AUTORUL – Alberto Maggi, frate din Ordinul Slujitorilor Mariei, a studiat în Facultățile Teologice Pontificale Marianum și Gregoriana din Roma și la École Biblique et Archéologique Française din Ierusalim. Fondator al Centrului de Studii Biblice «Giovanni Vannucci» (www.studibiblici.it) din Montefano (Macerata), se ocupă cu răspândirea sfintelor scripturi interpretându-le întotdeauna în slujba dreptății, niciodată a puterii. A publicat, printre altele: Roba da preti (Chestii de-ale preoților); Nostra Signora degli eretici (Doamna noastră a ereticilor); Come leggere il Vangelo (e non perdere la fede) (Cum să citim Evanghelia (și să nu ne pierdem credința); Parabole come pietre (Parabole ca pietrele); La follia di Dio (Nebunia lui Dumnezeu) și Versetti pericolosi (Versete periculoase). Poate fi găsită în librării, publicată de Garzanti, cartea Chi non muore si rivede – Il mio viaggio di fede e allegria tra il dolore e la vita (Cei care nu mor se vor revedea – Călătoria mea de credință și bucurie între suferință și viață).