A crede în miracole înseamnă a risca ateismul

Biblistul Alberto Maggi: „A crede în miracole înseamnă a risca ateismul”

Evangheliile vorbesc despre semne, lucrare și putere. Isus nu ne cere să înmulțim pâinile și peștii, este suficient să împărtășim ceea ce avem deja și se creează belșug. Să avem grijă să nu confundăm miracolul cu vindecarea, semnele cu prodigiile…

Părinte Alberto, astăzi miracolul este văzut într-o altă formă de teologi și cercetători. Ce putem spune despre asta?

Problema este că noi confundăm miracolul cu vindecarea, semnele cu prodigiile. Să încercăm să facem puțină ordine. Sunt lucruri complet diferite. Miracol înseamnă: nu am o mână, mă rog și îmi iese mâna. Iată miracolul, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată. Vindecare: mâna mea este paralizată, în anumite circumstanțe de emotivitate și rugăciune, în toate religiile, mâna mea devine din nou sănătoasă. Deci vindecările sunt posibile, dar miracolele nu! Există locuri unde au loc vindecări, la fel ca cele care se întâmplă la Lourdes.

Deci puneți la îndoială miracolele?

Eu nu pun la îndoială, repet, vindecările… Cred profund în vindecările de la Lourdes pentru că în individ se poate dezvolta o energie a vieții care poate să oprească sau chiar să anuleze răul din interior. Dar…

Dar ce?

Atenție, amintiți-vă că o imagine eronată a lui Dumnezeu poate provoca ateism. Feriți-vă să vedeți în aceasta o acțiune a divinului, care apoi ridică imediat întrebarea: „De ce pe el da, iar pe alții nu”?

Desigur, este cu siguranță adevărat.

Aproape de locul unde locuiesc se află sanctuarul din Loreto. În urmă cu doi ani, o femeie în vârstă de 95 de ani s-a ridicat dintr-un scaun cu rotile. „Miracol, Maica Domnului a făcut un miracol…”. Atunci eu am spus: „Măicuță dragă, din moment ce trebuia să faci un miracol, ceea ce faci atât de rar, nu era mai bine o fetiță de 2-3 ani paralizată? Ea are deja 95 de ani! Cred că și-a trăit de acum viața, putea la fel de bine să rămână mai departe cum era. Dacă iroseai acest miracol pentru o fetiță de 3 ani, poate că ar fi fost puțin mai potrivit. Trebuie să fim atenți când vorbim despre miracole din partea lui Dumnezeu, pentru că o imagine greșită a lui Dumnezeu nu numai că nu induce credință, ci induce repulsie față de Dumnezeu. Eu nu pun la îndoială faptul că în anumite situații de mare emotivitate religioasă, de rugăciune fierbinte, nu pot fi trezite în unii indivizi energii ale vieții care nu numai că stăvilesc răul, ci îl pot chiar șterge.

Ce spun Evangheliile?

Cuvântul grecesc care înseamnă miracol nu se găsește niciodată în Evanghelii. Evangheliile sunt bineînțeles scrise în greacă. Termenii care deosebesc acțiunile lui Isus sunt „semn”, „lucrare” și „putere”; toate acestea sunt semne și acțiuni pe care Isus le cere comunității să le perpetueze. În Evanghelia după Ioan cap. 14,12, Isus spune: „Vă asigur că oricine crede în mine nu numai că va face lucrările pe care le fac eu, ci va face altele și mai mari decât acestea”. Prin urmare, este de datoria comunității credincioșilor să prelungească acțiunile cu care Isus a transmis viață; ba chiar mai mult de atât: să le facă să dobândească o forță și mai mare. Isus însuși este cel care ne cere acest lucru: noi suntem chemați să săvârșim lucrări mai mari decât cele pe care le-a săvârșit Isus. Deci aceasta este și o cheie de lectură a acestor acțiuni pe care le-a făcut Isus.

Da, dar întrebarea este: există sau nu aceste miracole?

Evenimentele pe care le găsim în Evanghelii nu aparțin genului miracolului. Prin miracol înțelegem o intervenție extraordinară înfăptuită în natură și care este în favoarea omului. În Evanghelii nu există nici termenul, nici conceptul de miracol, o răsturnare și depășire a legilor naturii în favoarea omului. În Evanghelii, și la începutul predicării lui Isus, există această necesitate: nevoia unei schimbări a relațiilor cu ceilalți, nu o schimbare a legilor naturii, ci o schimbare în relațiile cu ceilalți care să-i permită lui Dumnezeu să transmită limfa sa vitală oamenilor.

Așadar, cele pe care le considerăm miracole extraordinare, în fața cărora rămânem uimiți, ce înseamnă?

Iată lucrarea pe care suntem chemați cu toții să o facem: să intrăm în textul evanghelic și să vedem ce vrea să ne spună evanghelistul prin imagini care aparțin culturii sale. Un exemplu al semnelor, al miracolelor este cel al „înmulțirii pâinilor”. Puțin din cauza titlului, puțin din cauza filmului, Isus este un magician care ia coșul și gata treaba: pâini și pești… o sută, două sute! Ei bine, cine dintre voi crede că poate să repete o astfel de acțiune? Dacă mergem în cămară să luăm pâine și pește și ne rugăm toată noaptea, mâine dimineață găsim pâinea uscată și peștele putrezit. Și totuși Isus spune: „pe cei care cred în mine, acestea sunt semnele care îi vor însoți: îi vor învia pe cei morți…”. Niciodată de când există creștinismul nu a înviat un mort. S-a făcut un curs de studii asupra acestei fraze, s-a verificat și s-a văzut că nu există niciun sfânt care, în două mii de ani de creștinism, să fi înviat un mort. Deci, evanghelistul nu subliniază oare alte lucruri? În acest episod nu se vorbește despre înmulțirea pâinilor, ci despre un conflict între două mentalități: cea a lui Isus care, prin fericiri, îi invită pe cei care îl urmează să împărtășească în mod generos cu ceilalți ceea ce au și ceea ce sunt, și cea a discipolilor, care sunt încă victime ale mentalității egoiste de acaparare a societății. Așadar, există problema foametei oamenilor și Isus spune: „dați!”. Folosește verbul a da: „dați-le voi să mănânce!”. În timp ce discipolii i-au spus: „trimite-i să cumpere!”. Conflictul este între aceste două verbe. A cumpăra înseamnă că, dacă ai bani, cumperi, mănânci și trăiești; dacă nu ai bani, nu cumperi, nu mănânci, nu trăiești. Discipolii, în fața foametei, recurg la metodele obișnuite ale societății: „Trimite-i să cumpere!”. Isus spune: „Dați-le voi ceea ce aveți!”, și pun laolaltă ceea ce au.

Se vorbește despre cinci pâini și doi pești: cinci plus doi egal șapte. Șapte, în lumea ebraică nu înseamnă totul?

Exact, evanghelistul vrea să spună că au pus împreună tot ce aveau. Se rezolvă foametea… În timp ce cu verbul a cumpăra creăm mereu inegalități și accentuăm foametea, cu verbul a da, a împărtăși, hrănim și creăm abundență. Vă amintiți câte coșuri au rămas? Douăsprezece. De ce exact douăsprezece? Pentru că doisprezece este numărul lui Israel, al celor douăsprezece triburi ale lui Israel, al celor doisprezece discipoli. Evanghelistul vrea să spună: „Cu acest sistem hrănim tot Israelul”. Deci Isus nu ne cere să înmulțim pâinile și peștii, este suficient să împărtășim ceea ce avem deja și se creează belșug. Tocmai atunci când comunitatea credincioșilor împărtășește ceea ce are, se întâmplă miracolul care creează abundență.

Antonio Andolfi, 19 august 2019

Sursa: La civetta